În perioada 06-30 noiembrie 2017, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi, vă invităm să vizitaţi expoziţa de carte realizată de către Departamentul Indexare „Între literatură şi istorie – memorialistica românească a închisorilor, 1945-1964” deschisă în sediul central, spaţiul expoziţional de la etajul I.
Preambul
Expoziţia Între literatură şi istorie – memorialistica românească a închisorilor, 1945-1964 este o invitație la lectură, la explorarea universului concentraționar prin amintirile foștilor deținuți politici. Schimbarea brutală a regimului politic din România în primii ani postbelici a făcut din teroare – în perfect acord cu modelul sovietic – un mijloc de guvernare. „Dușmanii poporului” au fost arestați, uneori judecați în procese spectacol, cu condamnările scrise dinainte, și aruncați în închisori și lagăre. Unii dintre aceștia și-au găsit sfârșitul în detenție, alții au ieșit de acolo în viață, după ani de recluziune, doar pentru a intra într-o „închisoare mai mare”, în care se transformase țara.
Memorialistica a cunoscut după 1989 pe piața editorială din România o explozie fără precedent. Ca gen, în ansamblul său, memorialistica a fost plasată de către cercetători în zona de graniță a literaturii sau la interferența acesteia cu istoria, cum arată și sintagmele uzitate: „literatură de frontieră”, „paraliteratură”, „literatură fără ficțiune” sau „literatură secundă”.
În mod particular memoriile celor care trecuseră prin închisorile comuniste dezvăluiau în anii 1990 acea față a regimului recent prăbușit care nu putea fi regăsită în istoria oficială sau în documentele de arhivă, la care accesul a fost mult întârziat din considerente politice și instituționale. Interesul deosebit pentru istorie, pentru un trecut la care accesul fusese prohibit, a susținut succesul de public – al unui anumit public! – pentru memorialistica de detenție. Publicarea acestor lucrări echivala cu o reparaţie morală oferită victimelor regimului comunist. De altfel, în anii 1990-2000 memoria a fost văzută și ca o „formă de justiţie”.
Memorialiștii sunt bărbați, dar și femei, tineri și vârstnici, chiar unii foști copii în timpul experienței carcerale, cu profesii și preocupări diverse, foști oameni politici, intelectuali, militari, clerici etc., în general oameni care au un anume exercițiu al scrisului sau cel puțin dorința de a lăsa „pietre de aducere aminte”. Foştii deţinuţi scriu pentru a dezvălui, ca o datorie morală, adevărul despre acel spaţiu populat de victime şi călăi, un spațiu al terorii, al dezumanizării în ultimă instanţă. Funcția terapeutică a povestirii celor trăite nu poate fi, nici ea, neglijată.
Puse unele lângă altele, volumele scrise de foștii deținuți politici din România umplu câteva rafturi bune. Regăsim foști oameni politici de diferite nuanțe: țărăniști (spre exemplu, Corneliu Coposu, Camil Demetrescu), liberali (Constantin Cesianu, Adriana Georgescu), legionari (Nistor Chioreanu, Gheorghe Bâgu), foști comuniști (Bellu Zilber), foști miniștri carliști (Constantin C. Giurescu) sau antonescieni (Nichifor Crainic), intelectuali (Nicolae Mărgineanu, Constantin Noica, Nicolae Steinhardt, Petre Pandrea), artiști (George Tomaziu); clerici greco-catolici (IuliuHossu, Ioan Ploscaru), ortodocși (Valeriu Anania, Zosim Oancea), evanghelici (Richard Wurmbrand); femei (Lena Constante, Oana Orlea, Annie Samuelli, Nicole Valéry-Grossu, Sabina Wurmbrand); foști militari (Tudor Greceanu, Aurel State, Aurelian Gulan, Ion Pantazi) ș.a.m.d.
Au existat supraviețuitori care și-au scris memoriile la scurt timp după eliberare. Au făcut-o unii dintre cei care au ajuns în Occident și au publicat acolo cărți care vorbeau uneori publicului occidental despre experiențe personale inimaginabile. Sunt câteva cazuri binecunoscute în această privință. Adriana Georgescu, fosta secretară a generalului Nicolae Rădescu, ultimul prim-ministru al României dinaintea preluării puterii de către comuniști, și-a făcut cunoscută experiența traumatică în Franța (La început a fost sfârşitul). Paul Goma nu a fost doar inițiatorul mișcării disidente care îi poartă numele. Anterior fusese închis de regimul comunist, iar după eliberare avea să scrie, printre altele, Gherla; cenzurat în ţară, nu a putut publica decât în străinătate.
Câteva lucrări pe care le datorăm foștilor deținuți politici ne oferă nu doar trăirile lor, ci documentează şi numeroase situații din anii represiunii dejiste, oferă informații despre numeroși deținuți, chiar portrete, unele memorabile. Se evidențiază prin dimensiuni și stil Închisoarea noastră cea de toate zilele, pe care i-o datorăm lui Ion Ioanid.
Uneori, mărturisirea experienței carcerale personale a ajuns la cititor prin intermediul unor interviuri ample realizate de istorici, jurnaliști sau prieteni ai foștilor deținuți politici. Merită amintite lucrările-interviu care au făcut cunoscute publicului personaje feminine puternice, uneori cu profil de eroine, mai ales că ne referim la persoane implicate în rezistența armată anticomunistă (Elisabeta Rizea și Lucreția Jurj), sau discrete, dar cu remarcabile povești de viață (Ioana Berindei).
Deși nu excelează din punct de vedere estetic – cu unele excepții, autorii nici nu urmăreau asta –, memorialistica de detenție aparține și literaturii, și istoriei. Chiar dacă între timp arhivele comunismului românesc s-au deschis, permițând o cunoaștere tot mai precisă asupra mecanismelor funcționării regimului comunist, inclusiv asupra dimensiunii sale violente, memoriile celor care au supraviețuit închisorilor comuniste reprezintă surse esențiale pentru înțelegerea trecutului recent al României, al represiunii, al unor grupuri politice, etnice, religioase etc. Ele ne permit, dincolo de cunoașterea mecanismelor sociale și instituționale, cunoașterea relațiilor dintre oameni în situații limită, accesul la trăiri, la emoții personale, la o lume care pare îndepărtată și care totuși este încă atât de aproape de noi.
Ligia Dobrincu

Despre memorialistica Gulagului românesc au scris în ultimele două decenii mai mulți scriitori, critici literari și istorici. Câteva nume de referință merită amintite: Ruxandra Cesereanu, Gulagul în conștiința românească. Memorialistica și literatura închisorilor și lagărelor comuniste. Eseu de mentalitate, ediția a 2-a revăzută și adăugită, Iași, Editura Polirom, 2005 [prima ediție 1998]; Mihai Rădulescu, Istoria literaturii române de detenție, vol. I, Memorialistica reeducărilor, și vol II, Mărturisirea colaborării, București, Editura Ramida, 1998; Dan C. Mihăilescu, Literatura română în postceaușism, vol. I, Memorialistica sau trecutul ca re-umanizare, Iași, Editura Polirom, 2004; Idem, Castelul, biblioteca, pușcăria. Trei vămi ale feminității exemplare, București, Editura Humanitas, 2013; Iulia Pop, Memorie şi suferinţă: consideraţii asupra literaturii memorialistice a universului concentraţionar comunist, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2010; Mihaela Moise, Literatura memorialistică a spațiului concentraționar, Brașov, Editura Transilvania Expres, 2013. Pentru considerații generale despre memorialistică, vezi Silvian Iosifescu, Literatura de frontieră, București, Editura Enciclopedică, 1971; Literatura memorialistică. Radu Petrescu, Ion D. Sârbu, N. Steinhardt, antologie, prefață, dosare critice, comentarii, note și bibliografie adnotată de Ion Manolescu, București, Editura Humanitas, 1996.