Protejați cartea! Pași de urmat
Galerie de imagini
Începând cu luna aprilie, la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi se derulează campania
„Protejaţi cartea!”. Ajunsă la cea de-a treia ediţie, după ediţiile din 2009 şi 2011, campania din acest an
reuneşte o expoziţie, afişe, pliante şi semne de carte pentru sensibilizarea utilizatorilor. Expoziţia,
care cuprinde cărţi aflate în diverse stadii de deteriorare, îşi propune să tragă un semnal de alarmă
asupra rolului factorului uman în procesul de degradare a cărţii. Pliantul şi semnele de carte vor reuni
regulile de bază pentru mânuirea şi consultarea corectă a colecţiilor şi vor îndemna cititorii la lectură
şi la grijă pentru carte.
Biblioteca a reuşit să se alinieze la normele naţionale şi internaţionale de conservare prin
îmbunătăţirea modului de depozitare a volumului mare de colecţii, asigurând parametrii microclimatici
necesari (temperatură, umiditate, iluminare, instalaţii antiincendiu şi antifurt), achiziţionând mobilier
adecvat şi echipamente de climatizare şi instruind periodic personalul. Pentru a încheia cu succes
activitatea susţinută de conservare, ne propunem să ameliorăm şi ultimul factor ce contribuie la
degradarea colecţiilor, factorul uman. În acest sens, trebuie dusă o muncă continuă de educare a
publicului în ceea ce priveşte bunele practici de mânuire şi consultare a colecţiilor.
De la an la an, timpul presează beneficiarii şi aceştia nu mai pot aloca o pauză de cafea, ajungându-se
la contopirea activităţii de cercetare cu consumul de cafea, suc şi mâncare în sălile de lectură şi pe
holurile bibliotecii. Venind în ajutorul cititorilor noştri, s-a amenajat un spaţiu la parterul
bibliotecii, unde se poate servi o cafea sau o gustare şi se poate socializa. Totodată, îndemnăm publicul
să folosească garderoba bibliotecii şi să-şi depoziteze bagajele în casetele individuale special amenajate.
Urmând aceste reguli simple aplicate în toate bibliotecile lumii, sălile de lectură vor redeveni spaţii
pentru lectură şi cercetare ce oferă siguranţă colecţiilor. Campania doreşte să facă un apel la toţi cei
care beneficiază de serviciile bibliotecii pentru a ne oferi ajutor în efortul de a salva cultura scrisă.