În 1841 apare la Iaşi prima carte de bucate tipărită în limba română, „200 reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti“, scrisă de doi dintre cei mai importanți intelectuali ai vremii, prieteni şi pasionați de bucătarie, Mihail Kogălniceanu și Constantin Negruzzi. Cei doi, care mai abordaseră teme de gastronomie în Almanahurile pe care le editau la Iași, îşi semnează cartea doar cu inițialele- M.K. şi C.N. – tipărite pe o ștampilă-clișeu aplicată pe fiecare exemplar, pentru că „nu se cădea” ca doi intelectuali să se ocupe de „treburi femeiești sau prea lumești”. Identitatea autorilor s-a aflat în scurtă vreme, în urma unui articol scris de Kogălniceanu însuşi:
„Atâta vă voi mai zice că acum de curând am mai publicat – împreună cu d. C.N., un Prometeu manqué ca şi mine – o carte care, răsturnând toate puterile aşezate, călcând în picioare toate pravilele primite de adunare şi obiceiul pământului, are să facă o revoluţie straşnică în toată Moldova întru chipul de a face frigănele şi găluşti; vreu să vorbesc de o colecţie de 200 de reţete de feluri de bucate, care are să ne facă cea mai mare reputaţie între bucătăriţe, şi viitorimea recunoscătoare ne va da negreşit frumosul nume de: introducătorii artei culinare în Moldova. Suntem mulţumiţi şi cu atâta.” („Iluzii pierdute. Un întâi amor”, în: „Opere”, vol. 1, Bucureşti, EdituraAcademiei, 1974).
Volumul este mai curând o carte de bucate boiereşti, pentru că ingredientele necesare realizării preparatelor nu erau la îndemâna tuturor din spațiul românesc, majoritatea reţetelor fiind adaptări pentru gustul moldovenesc ale unor rețete pariziene, vieneze sau berlineze. Pe lângă acestea,autorii propun și câteva metode utile în gospodărie „de a ține nucile proaspete un an întreg”, „de a scoate sarea de prisos din bucatele cele prea sărate”, „de a limpezi vinul turburat”, „de a puté ține vara câteva săptămâni carnea proaspătă” şi altele.
Studiind lucrări în franceză și germană şi adunând reţete autohtone, Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi reușesc să ofere cea dintâi antologie din domeniul artei culinare românești şi, totodată, cea dintâi listă de termeni gastronomici în limba română.
Ediţia din 1841 a fost urmată în scurt timp de altele două, în 1841 şi în 1846. Faptul că a stârnit interesul și a fost apreciată de public a făcut ca tirajul, deşi însuma 1000 de exemplare, să se epuizeze foarte repede. Şi cea de-a doua ediţie, din 1842, a fost tipărită în tirj de 1000 de exemplare, după cum reiese din prefaţa celei de-a treia ediţii, publicată tot la Iaşi, în 1846: „Două ediții câte de o mie de exemplare. Rețetele cercate s-au petrecut în mai puțin de un an. Lipsa acestei cărți atât de neapărată pentru fieștecine simțindu-să, iată, se publică a 3(-a) ediție în care s-au îndreptat toate greșalele câte scăpaseră la cele dintâi două ediții.”