Skip to content
Despre eveniment
Program
Expoziţie de carte​
Concurs​
Prezentări de carte​
Dezbateri​
Galerie de imagini
Contact

Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi
(7-11 noiembrie 2022)

La începutul lunii noiembrie, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” și Fundația Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” organizează o serie de manifestări menite să omagieze excelenţa profesională şi continuitatea academică.

Cunoscută sub denumirea Zilele Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi (7-11 noiembrie 2022), seria de evenimente constituie un moment festiv, dar şi un prilej pentru dezbaterea unor teme actuale din domeniul științei informării și documentării. Ediția din acest an se desfășoară sub titlul Biblioteca – știință și cultură. 

În calendarul evenimentelor sunt cuprinse activități precum: club de lectură pentru copii, expoziție de carte, concert cameral, dezbateri profesionale, prezentări de carte, concurs pentru utilizatori.

În intervalul 7 – 11 noiembrie, vizitatorii Palatului Fundației vor putea admira o expoziție de excepție: „Iașul – istorie și legendă”, organizată de Departamentul de Colecții Speciale, în cadrul Proiectului „Restaurare și reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» Iași. Vernisajul va avea loc luni, 7 noiembrie, la ora 13.00, în spațiul expozițional de la etajul I al sediului central. Va lua cuvântul dr. Florin Cîntic, director al Arhivelor Naționale din Iași.

Luni, 7 noiembrie, iubitorii de muzică de clasică sunt invitați la un concert cameral extraordinar susținut de cvartetul Ad Libitum, de la Filarmonica „Moldova” din Iași. Recitalul se va desfășura în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”, la ora 19.00.

Marți, 8 noiembrie și joi, 10 noiembrie, între orele 13.00 – 15.00, în sala „B.P. Hasdeu”, vor avea loc prezentări ale unor apariții editoriale recente, semnate de angajați ai Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.

Miercuri, 9 noiembrie, între orele 13.00 – 15.00, în sala „B.P. Hasdeu”, sunt prevăzute dezbateri tematice de interes pentru bibliotecarii ieșeni.

Conferința Domnului Academician Bogdan C. Simionescu de vineri, 11 noiembrie, în Aula BCU, intitulată „Știință și cultură”, va încheia suita de evenimente ce marchează, în acest an, celebrarea Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”.

În perioada 7-10 noiembrie 2022, au fost pregătite și activități dedicate utilizatorilor BCU Iaşi. Aceștia au ocazia să participe la un concurs inedit, ajuns la a treia ediţie, intitulat „Vânătoarea de comori ştiinţifice”. Concursul se desfăşoară online, iar pentru a descoperi comorile şi a câştiga premiile puse în joc, participanţii trebuie să urmeze instrucţiunile postate în pagina dedicată evenimentului. Cele 5 premii, constând în bani şi cărţi, sunt oferite de Fundaţia Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi. Numele câştigătorilor vor fi anunţate joi, 10 noiembrie 2022, pe pagina de Facebook a instituţiei. Premierea câştigătorilor va avea loc vineri, 11 noiembrie 2022, de la ora 13.00, în Aula BCU Iaşi.

În ultima zi a evenimentului, BCU Iaşi îi premiază pe cititorii cu cele mai multe publicaţii tradiționale consultate în anul 2022, atât în unitatea centrală, cât şi în bibliotecile filiale. Premiile constau în cărţi şi materiale promoţionale cu BCU.

Printre invitații noștri se numără personalități ale vieții publice și academice, bibliotecari, cercetători, studenți și alți iubitori ai cărții.

Le adresăm mulțumiri colaboratorilor și prietenilor care au făcut posibilă derularea activităților incluse în calendarul Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu”: Filarmonica „Moldova” Iași, Polirom, Humanitas, Printco, PC Dental, Cryptonita. Totodată, le transmitem recunoștința noastră tuturor partenerilor media.

SOCIAL MEDIA
Facebook-f Twitter Google-plus-g Youtube Instagram
CERCETARE
  • Biblioteci virtuale
  • Baze de date științifice
  • Biblioteca Digitală
  • Centrul de Documentare Europeană
  • Resurse Web
  • Pentru bibliotecari
    • Cod deontologic
    • Legislaţie de bibliotecă
    • CZU
    • ISSN
    • IFLA
LINKURI RAPIDE
  • Permise
  • Tarife
  • Întrebaţi un bibliotecar
  • Vizite în bibliotecă
  • Împrumut interbibliotecar
  • Structura bibliotecii
    • Direcțiune
    • Departamente
    • Coordonări
    • Colaborări
PARTENERI
  • Parteneri academici
  • Parteneri media
  • Parteneri culturali
  • Parteneri instituționali
  • Sponsori
  • Colaboratori
PUBLICAŢII
  • Revista Biblos
  • Lucrări editate în bibliotecă
  • Lucrări în colaborare
  • Revista presei culturale
    • Convorbiri literare
    • Decât o Revistă
    • Dilema Veche
    • Familia
    • Mozaicul
    • Observator Cultural
    • Pro Saeculum – Revista de cultură, literatură şi artă
    • România literară
    • Steaua literară, artistică și culturală
    • Suplimentul de cultură
    • Timpul
    • Tribuna – revistă de cultură care apare sub egida Consiliului Județean Cluj
    • Viața românească

RO-CULTURA I Site vechi I Webmail I Lista de discuţii Biblos

Politica de cookie-uri  |  Politica de confidențialitate  |  Termeni și condiții

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA
www.ro-cultura.ro

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.

Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi
Powered by  GDPR Cookie Compliance
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Mai multe detalii despre Politica noastră de Confidențialitate .

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.

Politică cookie-uri

Mai multe informații despre Politica Cookie-uri