Skip to content
expoziţii virtuale

ISAAC NEWTON (1642 – 1727)

sursă imagine: https://techcafe.ro/files/2022/07/10-descoperiri-ale-lui-Isaac-Newton-care-au-schimbat-lumea-si-modul-in-care-o-intelegem.jpg

Sir Isaac Newton, fizician, matematician şi astronom englez, a fost unul dintre cei mai mari savanţi pe care i-a avut omenirea. Originea teoriilor ştiinţifice ale lui Newton vor revoluţiona ştiinţa în domeniul opticii, matematicii şi mai ales al mecanicii.

Prin lucrarea sa fundamentală “ Principiile matematice ale filosofiei naturale”, el a reuşit să creeze o teorie unitară şi sistematică a mecanicii, bazată pe cele trei principii ultracunoscute: principiul inerţiei, principiul acţiunii forţei şi principiul egalităţii forţei de acţiune cu forţa de reacţiune, definind apoi legea atracţiei universale. Newton a aplicat legile descoperite de el la explicarea mişcării planetelor şi a Lunii, fiind în concordanţă deplină cu legile stabilite de Keppler. De asemenea a explicat turtirea pamântului la poli, mareele, succesiunea echinocţiilor. Mecanica lui Newton a stat la baza dezvoltării ulterioare a mecanicii fluidelor şi a mecanicii cereşti, până la emiterea teoriei relativităţii a lui Einstein.

În optică, Newton a realizat primul telescop cu reflexie şi a descoperit dispersia luminii albe printr-o prismă optică, explicând astfel fenomenele optice pe baza teoriei crepusculare a luminii.

În matematică a avut contribuţii fundamentale, prin descoperirea formulei dezvoltării binomului, dar este în primul rând creatorul calculului infinitezimal (calculul diferenţial şi calculul integral).

Newton a fost un om modest, a avut puţini prieteni, nu a fost căsătorit niciodată şi nu a trecut graniţele Angliei. A murit la Londra, la vârsta de 84 de ani, în urma unei pneumonii şi a unei crize de gută.

A fost înmormântat cu funeralii naţionale la Westminster Abbey, iar la Cambridge, unde a fost timp de trei decenii profesor, i s-a ridicat o statuie de marmură pe care se poate citi: „ cel care a depăşit prin mintea sa specia umană“.

LSIII-4.023
Newton, Isaac, (1642-1727)
Mathematical principles of natural philosophy; Optics / Sir Isaac Newton. Treatise on light / Christiaan Huygens . – Chicago ; London ; Toronto : William Benton : Encyclopaedia Britannica, 1952 . – XI, 619 p. ; 24 cm. – (Great books of the western world ; 34)

IV-63.444; IV-63.445; V-6.894; IV-371; V-795; V-796; V-797; V-798; V-799; 1957-214; 1995-623
Newton, Isaac, (1642-1727)
Principiile matematice ale filozofiei naturale / Isaac Newton; traducere şi adnotări de Victor Marian; text revizuit de Victor Valcovici . – Bucureşti : Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1956 . – 483 p. : il., fig., tab. ; 27 cm

II-123.365; II-6.443; II-6.444
Newton, Isaac, (1642-1727)
Optica / I. Newton; prefaţă, traducere şi adnotări de Victor Marian . – Bucureşti : Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970 . – 252 p. ; 21 cm

I-94.030; I-94.377
Newton, Isaac, (1642-1727)
Elemente de cosmologie din patru scrisori ale lui Isaac Newton către doctorul Bentley ce conţin câteva argumente în favoarea existenţei divinităţii şi alte texte / Sir Isaac Newton; tabel cronologic, traducere şi note: Cosmin Căluşer . – Cluj-Napoca : Dacia, 2001 . – 96 p. ; 16 cm. – (Principia ; 1)

SOCIAL MEDIA
Facebook-f Twitter Google-plus-g Youtube Instagram
CERCETARE
  • Biblioteci virtuale
  • Baze de date științifice
  • Biblioteca Digitală
  • Centrul de Documentare Europeană
  • Resurse Web
  • Pentru bibliotecari
    • Cod deontologic
    • Legislaţie de bibliotecă
    • CZU
    • ISSN
    • IFLA
LINKURI RAPIDE
  • Permise
  • Tarife
  • Întrebaţi un bibliotecar
  • Vizite în bibliotecă
  • Împrumut interbibliotecar
  • Structura bibliotecii
    • Direcțiune
    • Departamente
    • Coordonări
    • Colaborări
PARTENERI
  • Parteneri academici
  • Parteneri media
  • Parteneri culturali
  • Parteneri instituționali
  • Sponsori
  • Colaboratori
PUBLICAŢII
  • Revista Biblos
  • Lucrări editate în bibliotecă
  • Lucrări în colaborare
  • Revista presei culturale
    • Convorbiri literare
    • Decât o Revistă
    • Dilema Veche
    • Familia
    • Mozaicul
    • Observator Cultural
    • Pro Saeculum – Revista de cultură, literatură şi artă
    • România literară
    • Steaua literară, artistică și culturală
    • Suplimentul de cultură
    • Timpul
    • Tribuna – revistă de cultură care apare sub egida Consiliului Județean Cluj
    • Viața românească

RO-CULTURA I Site vechi I Webmail I Lista de discuţii Biblos

Politica de cookie-uri  |  Politica de confidențialitate  |  Termeni și condiții

Proiect finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA
www.ro-cultura.ro

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.

Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în setări.

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi
Powered by  GDPR Cookie Compliance
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Mai multe detalii despre Politica noastră de Confidențialitate .

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.

Politică cookie-uri

Mai multe informații despre Politica Cookie-uri