Multe aspecte ale vieţii de zi cu zi în societatea modernă ar fi fost imposibile fără descoperirile ştiinţifice importante realizate în trecut de către oameni interesaţi de structura lumii, de la scară subatomică la scară cosmologică.

Totul în jurul nostru foloseşte energie, o mare parte din fizică fiind preocupată de comportamentul materiei şi al energiei în condiţii extreme la o scară foarte mică sau una foarte mare. Scopul fundamental al fizicii este de a înţelege cum se comportă universul şi de a explica orice fenomene întâlnite în alte ştiinţe ale naturii, cum ar fi chimia sau biologia.

Una dintre cele mai vechi ştiinţe naturale este astronomia, sumerienii şi egiptenii antici având o înţelegere de bază a mişcării soarelui, lunii şi stelelor.

În multe privinţe fizica provine din filosofia greacă antică, când filosofii presocratici au respins explicaţiile non-naturaliste şi au evidenţiat că fiecare eveniment are o cauză naturală.

În secolul al VI-lea Isidor din Milet creează o compilaţie a lucrărilor lui Arhimede . În anii 500 savantul bizantin Ioan Filipon critică principiile fizicii lui Aristotel, care s-a bazat pe argumentul verbal, pe când Filipon se bazează pe observaţii. Zece secole mai târziu, Galileo Galilei explică motivul pentru care fizica aristotelică era defectuoasă, iar învăţătura islamică pune accent pe observaţie şi raţionament. În perioada care urmează se fac progrese uriaşe, Johannes Keppler determină legile care guvernează mişcarea planetelor, iar Isaac Newton descoperă legile mişcării şi gravitaţiei universale.

În timpul revoluţiei industriale sunt descoperite noi legi în termodinamică şi electromagnetism. Inexactităţile din mecanica clasică pentru corpuri foarte mici, care se deplasează cu viteze foarte mari, duc la dezvoltarea fizicii moderne în secolul XX.

Teoria cuantică a lui Max Plank şi teoria relativităţii a lui Albert Einstein marchează începuturile fizicii moderne. Aceste două teorii prezintă o imagine diferită a conceptelor de spaţiu, timp şi materie faţă de fizica clasică. Fizica particulelor elementare se referă la unităţile de bază din univers, fiind cunoscută şi ca fizica energiilor înalte, datorită energiilor foarte mari necesare pentru a accelera particule cu sarcină electrică. Teoria relativităţii se referă la descrierea fenomenelor care au loc într-un sistem de referinţă care se află în mişcare faţă de un observator, teoria restrânsă a relativităţii studiază mişcarea în absenţa câmpurilor gravitaţionale, iar teoria generală a relativităţii se preocupă cu mişcarea şi legătura acesteia cu gravitaţia. Ambele teorii sunt aplicate în toate domeniile fizicii moderne.

Fizica teoretică s-a inspirat din filosofie, domeniul fizicii teoretice studiind probleme ipotetice, cum ar fi universuri paralele, multivers sau dimensiunile superioare.

Vom prezenta în continuare câţiva fizicieni care au schimbat pentru totdeauna percepţia noastră asupra Universului şi au revoluţionat ştiinţa.

Bibliografie:

• 50 de idei pe care trebuie să le cunoşti din fizică, Joanne Baker, Bucureşti, Litera, 2017
• Clasici ai fizicii şi fizicieni români, Aurel Turcu, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2010
• Despre toate, pe scurt, Bill Bryson, Iaşi, Polirom, 2015
• Fizicieni şi inventatori celebri, Nicoale Chiorcea, Bucureşti, Editura Ştiinţă şi Tehnică, 2001
• Personalităţi din lumea fizicii, Mariana Rotariu, Buzău, Sting, 2010

Expoziţie realizată de Oana Mercheş (Departamentul Dezvoltarea Colecţiilor).