Simion Florea Marian –Evocări –1907
| „Născut ai fost din talpa ţării; şi de aceea spre ea ţi-a fost îndreptată mintea ta cea bogată. (…) Ai vrut să arăţi Romînilor înstrăinaţi prin gînd şi prin simţire partea sufletului lor remasă originală, izvorul nesecat, din care poate să înceapă iară a curge şuvoiul adevăratei gîndiri romîneşti.” (A.D. Xenopol) | „Cu tine, iubite Sim. Flor. Marian, a dispărut unul din prietenii mei cei mai buni şi unul din cei mai de samă bărbaţi ai Romînilor, că tu ai înţăles că geniul poporului este mai mare şi mai puternic de cît ori ce geniu individual, de aceia ţi-ai dat osteneala a disgropa şi a aduce la lumină toate comorile ascunse în mintea poporului romîn. (…) Neperitor îţi va fi numele, căci ai scapat de peire toate acele odoare, pe care poporul le adunase din izvoarele cele mai deosebite în adîncul sufletului său. Să-ţi fie ţărina uşoară!” Iaşi, 1907 (Teodor T. Burada) |
„Tu ştii, tu ştii, că ţi-am zis-o’n faţă: „Tu eşti Uriaşul lucrător al Academiei Romîne”. (…) În lucrările tale ai avut de temă, ca să cunoşti toată viaţa poporului romîn, apoi învăţîndu’l să’i zici: „Cunoaşte-te pre tine însuţi” (…) cunoscînd viaţa poporului romîn, ai ştiut să asculţi toate şoaptele şi tainele lui; ai putut ca să auzi palpitările inimei lui, şi să vezi fenomenele sufletului lui.
De ce te-ai dus şi l’ai părăsit? De ce? Şi te-ai dus, fără ca să mai vii odată la noi la Bucureşti, la sesiunea Academiei Romîne, ca barem să ni zici: „Rămas bun!”
Sibiu 14/27 Maiu 1907 (A. Marienescu)
| „Astfel s-a petrecut o viaţă, nesocotindu-se drept nimica faţă de înaltul scop ce’i lumina ca un far înainte, însuflat numai de sfânta datorie şi dragostea nemărginită de neam. (…) N’a trăit să ne mai deie şi o zoologie populară, – ce adesea îl rugau – sau măcar să sfîrşească acele 6 luni ale calendarului ce ne sînt de cea mai mare lipsă. Un alt Marian nu mai este ca să umple această lacună.” (Elena Niculiţă Voronca) | „Cine nu i-ar fi cetit cărţile (…) ar fi putut crede că acest biet preot în… anteriu negru, care nu face niciodată comunicări publice, e unul din rătăciţii Academiei (…) el dădea în fiecare an câte un volum întreg. (…) deodată apărea încă una din cărţile părintelui Marian. Şi atunci îţi dădeai samă că în anul acela toate lucrurile au fost cum trebuie să fie. (…) Astăzi nu se poate încerca pătrunderea ştiinţifică în sufletul acestui neam fără întrebuinţarea integrală a trebuincioaselor cărţi pe care le-a pregătit.” (N. Iorga) | „Dragostea pentru neamul din care a ieşit a format temelia trainică, pe care Marian şi-a ridicat măreaţa clădire a vieţei sale. Din acea neţărmurită dragoste a pornit acea simplicitate cu totul antică şi acea adâncă repulsiune faţă de orice ovaţii şi onoruri. Aşa era Marian: simplu, neiubitor de formalităţi, sincer şi prietenos cu ori şi cine şi devotat familiei, şcoalei şi neamului său.” (Ion Iancu Nistor) |
| „Dacă însă nu’l cunoşteam personal, îi ştiam bine numele ca al unui învăţat distins, care prin moartea sa a lăsat un gol, ce cu greu va fi umplut, în literatura romînă. Nu puteam să mă mir îndestul de talentul fără samăn şi de zelul neobosit, cu care răposatul aduna tot ce priveşte viaţa Romînilor, ori unde să trăiască.” (J. Urban Jarnik, Praga, 1907) | „ în mintea sa s’a închegat planul de a descrie tot ce aparţine acestui popor, pe care l’a iubit şi admirat neîncetat, literatură, obiceiuri, port, credinţe, felul de traiu etc. Planul acesta mare i-a dat o tărie şi o rîvnă de a munci extraordinar de mare şi numai moartea l’a oprit a continua, în proporţiuni tot mai mari, clădirea măreaţă pe care a început-o. (…) scrierile sale au devenit unul din izvoarele cele mai de căpetenie şi totodată cele mai singure pentru lexicografia romînă.” (Sextil Puşcariu) |
„Mai în urmă fu şi profesor, dar din cei buni, demni, convinşi, cinstiţi, muncitori, pricepuţi şi patrioţi. Văzînd produsul muncei lui, te întrebi, cu mirare, cum de a putut lucra el atît, şi mai ales cînd ştim în ce condiţiuni grele a trăit.” (C.I. Istrati)
„ De regulă îl aflam în odaia sa de muncă, cu condeiul în mînă. Şi îmi arăta vastul material ce aşteaptă de a fi prelucrat, îmi spunea că nu ştie de i-a ajunge viaţa să-l vadă publicat întreg, şi în anii din urmă se bucura mai ales de botanica sa, de care eu mult îi vorbiam, să n-o deie Academiei Române spre publicare decît cu condiţia, ca la fiecare plantă să fie alăturat şi clişeul ei în colorile fireşti, ceeace ar face din cartea aceasta un op monumental şi coroana tuturor operelor autorului. (…) şi-a concentrat toată activitatea la singurul său obiect de predilecţie – folklorul – şi a devenit pe terenul acesta specialistul de neîntrecut, avîntîndu-se pînă la o înalţime, unde deocamdată pluteşte fără rival.” (Constantin Morariu)
„ Voinic, senin la faţă, cu puterea bărbaţiei în toată fiinţa sa, l-am văzut şi l-am admirat acum opt luni, despărţindu-ne cu făgăduinţa de a ne întâlni la Bucureşti; căci el venia, aproape în fiecare primăvară, cum vin rândunelele de departe, ca să reprezinte în sânul Academiei pe fraţii noştri bucovineni.” (Mihai Lungianu)
Fragmente din Junimea literară, „ număr festiv închinat memoriei lui Simeon Florea Marian”, nr. 6-7, 1907
