Enrico Fermi a fost un fizician Italian, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 1938, pentru cercetări în domeniul proprietăţii neutronilor.

După patru ani de studii universitare la Pisa, obţine, în 1922, titlul de doctor în ştiinţe fizice cu o teză despre refracţia radiaţiilor X. În 1923 pleacă la Gottingen pentru a lucra cu Max Born. În 1926 obţine catedra de fizică teoretică, special creată pentru el, la Universitatea din Roma.

În 1938 Fermi emigrează în S.U.A., imediat după primirea premiului Nobel, din cauza legilor rasiale promulgate de regimul fascist al lui Mussolini (soţia lui era evreică). Acolo primeşte un post de profesor de fizică la Universitatea Columbia din New York (1939-1941), apoi la Universitatea din Chicago (1942-1954).

În timpul celui de-al doilea război mondial Enrico Fermi a avut un rol important în derularea proiectului Manhattan pentru realizarea bombei atomice. Sub conducerea lui, în decembrie 1942, la Chicago, a fost pus în funcţiune primul reactor nuclear cu uraniu natural şi grafit, realizând prima reacţie nucleară în lanţ controlată. A dezvoltat teoria matematică a emisiei neutrinice, a studiat reacţiile pion-nucleon. Numele său a fost atribuit elementului transuranian – fermiu.

Astazi, Fermi este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari fizicieni ai secolului XX, în egală măsură fizician teoretician, cât şi experimentator. Una dintre cele mai importante realizări ale sale este crearea, în paralel cu Dirac, a statisticii Fermi-Dirac (1926) aplicabilă particulelor care respectă principiul excluziunii al lui Pauli, particule care au spinul semiîntreg: electroni, protoni, neutroni. Aceste particule au fost numite fermioni.

Enrico Fermi a murit la doar 53 de ani din cauza unui cancer digestiv, provocat probabil de iradierea cu neutron la care s-a expus in cursul experimentelor sale.

II-19.528
Fermi, Enrico, (1901-1954)
Thermodynamics / by Enrico Fermi . – New York : Dover Publications, 1956 . – X, 180 p. : fig. ; 22 cm