Despre Caragiale – negru… pe alb
(expoziţie virtuală de fotografii, desene, versuri, epigrame şi caricaturi)
Expoziţia „Despre Caragiale – negru… pe alb”, organizată de către Departamentul Cercetare şi Informare Bibliografică din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi, este prilejuită de un dublu eveniment: împlinirea a 170 de ani de la naşterea, respectiv a 110 de ani de la moartea lui Ion Luca Caragiale. Astfel, am dorit să ne reamintim de marele dramaturg român şi să subliniem actualitatea lui, printr-o selecţie de documente şi de portretizări ale acestuia, transpuse în „tălmăcirea” epigramiştilor şi caricaturiştilor contemporani români şi străini.
15 iunie 2022
Ion Luca Caragiale (1852-1912) a desfăşurat, de-a lungul vieţii sale, o bogată şi variată activitate, fiind pe rând copist, sufleor, ziarist, revizor şcolar, registrator, comentator politic, conferențiar, director de teatru, patron de berării și de revistă umoristică. Dar, mai mult decât orice, a fost scriitor: dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet. George Călinescu îl considera „cel mai mare dramaturg român” şi unul dintre cei mai importanți scriitori clasici români, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.
„Caragiale trebuie considerat nu numai un geniu clasic şi realist, care a creat în literatura noastră limbajul dramaturgic, aşa după cum Eminescu a creat primul nostru mare limbaj liric, dar şi un genial dialectician, capabil să se exprime cu egală strălucire în toate momentele carierei sale, în teatru şi în proză, în schiţele telegrafice din varianta momentelor sau în povestirile de mai mari dimensiuni din Schiţe nouă, în fine, în publicistica de partid sau în literatura epistolară. În acelaşi timp, prin refuzul de a se inhiba în faţa tabuurilor estetice şi sociale din epoca în care a trăit, Caragiale s-a dovedit a fi scriitorul clasic care a avansat cel mai mult în direcţia înţelegerii mecanismelor de existenţă ale unui text literar, dar şi în direcţia descifrării resorturilor profunde ale specificului nostru naţional”. (Florin Manolescu, autorul secţiunii dedicate lui Caragiale în „Dicţionarul scriitorilor români”. Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995, p. 460-461).
Opera literară a lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii și o dramă), nuvele și povestiri, momente și schițe, parodii, anecdote şi poezii, publicistică și corespondență.
A debutat în jurnalistică la vârsta de 21 de ani (1873), activitatea lui regăsindu-se în gazetele politice și umoristice de orientare liberală, Ghimpele, Telegraful, Asmodeu. Între anii 1875-1876, a fost girant responsabil la Alegătorul liber și corector, între 1876-1877, la Uniunea democratică. În perioada 1877-1881, colaborează cu articole, reportaje, note și traduceri la ziarul politic al junimiștilor, Timpul, și frecventează ședințele societății culturale „Junimea”. Principalele lui piese de teatru – comediile „O noapte furtunoasă”(1879), „Conu Leonida față cu Reacțiunea” (1880), „O scrisoare pierdută” (1885), „D-ale carnavalului” (1885) și drama „Năpasta” (1890) – au fost publicate în revista literară junimistă, Convorbiri literare.
A editat revista de umor Claponul (1877) și un Calendar al Claponului (1877-1878). A fost coleg de redacție cu Eminescu și Slavici la ziarul Timpul (1878-1881) și director la revista Vatra (1901), împreună cu Ioan Slavici și George Coșbuc. A mai colaborat la revistele: Bobîrnacul, Gazeta poporului, Epoca, Drapelul, Povestea vorbei, Lumea veche, Adevărul, Literatură și artă românească, Luceafărul, Pagini literare, Românul ş.a.
Retras din ziaristică la sfârșitul anului 1889, Caragiale înființează în ianuarie 1893, la București, revista umoristică Moftul român, care începând cu numărul 7 apare ilustrată cu caricaturi de Jiquidi. Caricaturile apăreau de obicei pe prima pagină a revistei, Moftul român neavând preferințe politice, îi satiriza și îi ridiculiza pe toți. Cu unele întreruperi, revista a apărut până în anul 1902 și a avut numeroși colaboratori (Dimitrie Teleor, Emil Gârleanu, I. Al. Brătescu-Voinești, Alexandru Cazaban).
Caragiale s-a dovedit a fi „un îndrăzneț și viguros biciuitor al moravurilor din țara noastră; un biciuitor, în special, al ridiculului și al prostiei omenești. Și cu cât el suferea mai mult din cauza răutății și prostiei omenești, cu atât ironia și ridicularizarea deveneau biciuiri de foc care brăzdau mai luminos și mai usturător răutatea și prostia omenească”. (Paul Bujor. Câteva amintiri de I.L. Caragiale în „Amintiri de A. Vlahuţă şi I.L. Caragiale”. Bucureşti: Cartea Românească, 1938, p. 60).
Expoziția reunește imagini din viaţa lui I.L. Caragiale prin intermediul unei galerii de fotografii şi portrete ale scriitorului la diferite vârste, precum şi caricaturi și desene semnate de pictori sau graficieni cunoscuţi: Corneliu Baba, Constantin Jiquidi, Iosif Iser, Constantin Artachino, Ottilia Michail, Ary Murnu, Ion Anestin, Nicolae Vermont, Adina Paula Moscu, B’Arg. Alături de această iconografie, sunt incluse în galerie câteva versuri scrise de Caragiale însuși, precum şi câteva epigrame publicate de umorişti contemporani vremurilor noastre.
În încheierea acestui periplu grafic şi literar, reamintim cuvintele rostite de Barbu Ștefănescu Delavrancea la moartea dramaturgului: „Caragiale a fost cel mai mare român din câți au ținut un condei în mână și o torță aprinsă în cealaltă mână. Condeiul a căzut, dar torța arde și nu se va stinge niciodată”.
Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi deţine o bogată colecţie a operelor lui Ion Luca Caragiale, atât în format tipărit, cât şi în format digital. Vă prezentăm câteva dintre cărţile despre I.L. Caragiale și totodată vă invităm să accesaţi site-ul Bibliotecii noastre Digitale:
http://dspace.bcu-iasi.ro/discover
Un loc aparte, în cadrul expoziţiei, îl ocupă prezentarea unei suite de aproximativ 150 de portretizări ale lui Caragiale, transpuse în caricaturi realizate de artişti plastici din peste 120 de ţări. Acestea au fost extrase din capitolul dedicat lui I.L. Caragiale, cuprins în albumul lui Nicolae Ioniţă: „O istorie a literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii”, București, Editura Muzeul Național al Literaturii Române, 2009, p. 149-191.
Domnul Nicolae Ioniță este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, fost preşedinte al Biroului pentru Europa de Est al Organizaţiei Internaţionale a Caricaturiştilor „Cartoonists Rights Network” și creatorul paginii de conținut al Muzeului Umorului „Ion Luca Caragiale”, site care poate fi accesat prin linkul: https://www.facebook.com/Muzeul.Umorului.I.L.Caragiale
Zămislirea imaginii lui Ion Luca Caragiale ca subiect de caricatură este prezentată în „Testamentul lui Caragiale”, scris de graficianul Nicolae Ioniţă, care ni s-a alăturat demersului nostru de a creiona, într-o altă manieră, modul în care este receptat astăzi marele dramaturg român.
TESTAMENTUL LUI CARAGIALE
Puţini dintre contemporanii noştri se arată dispuşi să pozeze unui caricaturist. Pentru cei mai mulţi dintre noi, a fi subiectul unei caricaturi este similar cu a fi ţinta batjocurii şi ironiei. Nimic mai fals. Trebuie să ai un deosebit simţ al umorului pentru a accepta caricatura ca pe un test, ca pe o oglindă în care ceea ce e urât devine şi mai urât, iar ceea ce este frumos şi drept devine, evident, mai frumos şi mai drept. Caricatura nu poate decât să pună în lumină ADEVĂRUL. De aceea cei care se pun la dispoziţia unui caricaturist sunt atât de rari… Studiind Moftul Român, l-am descoperit în mai multe caricaturi pe Caragiale. Or, în 1900, Nicolae Mantu, caricaturistul revistei, avea 29 de ani, iar Caragiale, proprietarul şi directorul revistei Moftul Român,avea 48 de ani. Dată fiind autoritatea pe care vârsta şi poziţia în redacţia revistei i le confereau, este greu de presupus că fie şi numai o virgulă din această revistă ar fi putut să apară fără voia maestrului.
Exemplificăm mai jos:
Observaţia e întărită de numărul unic al revistei CARAGIALE, apărut în 1901, cu prilejul sărbătoririi a 25 ani de activitate literară ai maestrului. Coperta revistei pe care, fără îndoială, I. L. Caragiale a dorit-o specială, este ilustrată cu două excelente caricaturi înfăţişându-l pe scriitor și realizate la cererea expresă a acestuia.
Aşadar Caragiale voise să fie subiect de caricatură, iar caricaturistul Moftului i-a îndeplinit voia. Este deci hotărârea lui Caragiale, testamentul său, de a fi subiect de caricatură. Ca atare, Constantin şi Aurel Jiquidi, Ary Murnu, Ion Anestin, B’Arg, Nicolae Petrescu Găină, Iosif Iser, Mihail Gion, Silvan Ionescu, Francisc Şirato, Pompiliu Dumitrescu, Corneliu Baba şi atâţia alţii care l-au portretizat n-au făcut altceva decât voia maestrului umorului românesc şi universal. Și fiecare dintre ei şi-a arătat în creaţia sa admiraţia, respectul şi iubirea pentru Caragiale şi pentru tot ce înseamnă el în cultura acestei ţări şi în cultura universală. Nu putem încheia fără a reproduce scrisoarea trimisă de către Caragiale bunului său prieten, actorul şi caricaturistul Ion Anestin, unchiul celebrului artist plastic de mai târziu. Scrisoarea care poartă data de 10/24 februarie 1912 e reprodusă de Şerban Cioculescu în volumul 7, I. L. CARAGIALE – OPERE apărut în 1942 la Editura Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă: « Frate Anestine, dragă Tizule, celebre artist, bătrâne şi iubite prietine ! Sufler ţi-am fost, regisor ţi-am fost, director ţi-am fost, fabricant de roluri ţi-am fost – şi în toate m-am bucurat că ţi-am fost pe plac. Dar, mai presus de toate, crede că mai mare bucurie mi-a făcut să constat astăzi, primind frumosul tău portret şi cuvintele calde cu cari l-ai însoţit, că, şi ca prietin, m’ai preţuit din toată inima… » Colecţia adunată de noi de la peste 1.000 de artişti plastici din 142 ţări este un răspuns pe care Ion Luca Caragiale îl primeşte în lumea de dincolo de moarte de la comunitatea mondială a celor ce-l iubesc. Un răspuns care nu are nevoie de nici un comentariu.
Nicolae Ioniţă
Expoziţia virtuală a fost realizată de Irina-Lia Melinte şi Mihaela Tatiana Ulman, bibliotecare în cadrul Departamentului Cercetare şi Informare Bibliografică, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, în colaborare cu graficianul ploieștean Nicolae Ioniţă, căruia îi aducem mulțumiri pentru deschiderea și amabilitatea de care a dat dovadă atât în ceea ce priveşte furnizarea de material cât și pentru acceptul de a-l putea folosi în expoziţie. Totodată, mulţumim şi colaboratoarelor noastre, doamnei prof. Felicia Popescu şi graf. Teona Romedea.
Text realizat de Irina-Lia Melinte
Bibliografie:FAIFER, Florin. Caragiale, Ion Luca în: „Dicţionarul general al literaturii române: vol. 2: C-D”/ Academia Română. Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2004. BUJOR, Paul. Câteva amintiri de I.L. Caragiale în: „Amintiri de A. Vlahuţă şi I.L. Caragiale”. Bucureşti: Cartea Românească, 1938. „I.L. Caragiale – omul şi opera în imagini”. Bucureşti: Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1953. IONIŢĂ, Nicolae. „O istorie a literaturii române desenată de mari graficieni ai lumii”. București: Editura Muzeul Național al Literaturii Române, 2009. MANOLESCU, Florin. Caragiale I.[on] L.[uca] în: „Dicţionarul scriitorilor români: vol. 1: A-C”/ coord. Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu. Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 1995. MANOLESCU, Florin. Caragiale I.[on] L.[uca] în: „Dicționarul biografic al literaturii române: vol. 1: (A-L)”/ Aurel Sasu. Piteşti: Paralela 45, 2006.
