Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi organizează, în parteneriat cu Editura Polirom, în perioada 27 iunie – 29 iulie 2022, expoziţia documentară „N. Steinhardt (1912-1989)”, cu prilejul împlinirii a 110 ani de la naştere.
Deschiderea expoziţiei va avea loc miercuri, 29 iunie 2022, începând cu ora 12.00, în Aula bibliotecii centrale universitare ieşene. Invitaţi: George Ardeleanu (Universitatea din Bucureşti), Ioan Alexandru Tofan (Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi) şi Emanuela Stoleriu (referent editorial Polirom).
Expoziţia cuprinde documente originale din fondurile BCU Iaşi, printre care se numără articole din reviste şi volume publicate de N. Steinhardt în perioada interbelică (inclusiv teza sa de doctorat în domeniul Dreptului constituţional, susţinută în 1936 şi publicată în acelaşi an), alte volume ale sale antume şi traduceri, volumele din cadrul Seriei de autor „N. Steinhardt” publicate de Editura Polirom în coeditare cu Mănăstirea Rohia şi altele. Sunt expuse şi diverse materiale cu imagini (fotocopii) ale unor documente reprezentative privind viaţa şi opera lui N. Steinhardt, precum facsimile după corespondenţă şi manuscrise, texte publicate în presa exilului românesc, articole, convorbiri şi interviuri apărute în presa românească în perioada comunistă, file facsimilate din Dosarul lui de penitenciar (fusese condamnat la 12 ani de muncă silnică în cadrul Procesului Noica – Pillat, în 1960, după ce refuzase calitatea de martor al acuzării, şi eliberat în 1964), fotografii, fragmente din capodopera sa Jurnalul fericirii şi altele.
Expoziţie documentară realizată de Elena Bondor (Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iaşi).
N. Steinhardt – date biobibliografice
Nicolae Steinhardt (cu numele la naştere Nicu-Aureliu Steinhardt) s-a născut pe data de 29 iulie 1912 (stil vechi) la Bucureşti. În perioada 1919-1929 urmează şcoala primară „Clemenţa” şi Liceul „Spiru Haret” din Bucureşti. În 1929 obţine diploma de bacalaureat, iar în 1932 îşi ia licenţa în Drept. Îşi susţine doctoratul în Drept în anul 1936, cu teza Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit, pe care o publică în acelaşi an, cu o prefaţă semnată de Julien Bonnecase.
În anul 1928 debutează publicistic în Vlăstarul, revista Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti. Volumul său de debut, În genul… tinerilor, apărut în anul 1934, este semnat cu pseudonimul „Antistihus”. Colaborează, în perioada interbelică, la mai multe publicaţii periodice ale vremii (Revista burgheză, Revista Fundaţiilor Regale, Lumea românească, Libertatea, Universul literar etc.).
În anul 1960 este arestat de Securitate şi condamnat la 12 ani de muncă silnică în cadrul procesului cunoscut sub numele de Procesul Lotului Noica – Pillat, după ce refuzase calitatea de martor al acuzării. Pe data de 15 martie 1960, N. Steinhardt este botezat ortodox, în închisoarea de la Jilava, de către monahul Mina Dobzeu, aflat şi el în detenţie. Este eliberat în 1964, după ce trecuse prin închisorile Jilava, Gherla şi Aiud.
În anul 1972 încheie redactarea volumului Jurnalul fericirii. Manuscrisul îi este confiscat de Securitate, pe 14 decembrie 1972. Steinhardt încearcă reconstituirea din memorie a textului, rezultând astfel un nou manuscris. După câţiva ani (în 1975), intră din nou în posesia primei versiuni, care îi este înapoiată de către Securitate. Pe data de 14 mai 1984, prima versiune a Jurnalului fericirii îi este confiscată din nou. Până la această dată, Nicolae Steinhardt adăpostise deja, pe la prieteni, versiunile cărţii, iar câte o dactilogramă a fiecărei versiuni a Jurnalului au ajuns la Paris, intrând în posesia Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca.
N. Steinhardt desfăşoară, până la sfârşitul vieţii, o intensă activitate publicistică în presa culturală românească, publică mai multe volume şi traduce în limba română o serie de cărţi ale unor autori străini.
În anul 1980, părintele stareţ Serafim Man îl primeşte în obştea Mănăstirii Rohia. Va semna textele unor predici şi eseurile teologice cu pseudonimul „Monahul Nicolae Delarohia” (pseudonim propus de I.P.S. N. Corneanu, mitropolitul Banatului) sau „Părintele Nicolae”, iar uneori doar cu iniţiale. A fost urmărit şi supravegheat de Securitate până la sfârşitul vieţii.
Monahul Nicolae s-a stins din viaţă pe data de 30 martie 1989.
(Informaţii biobibliografice preluate din textul lui Virgil Bulat, „Repere biobibliografice”, publicat în N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Iaşi, Polirom, Mănăstirea Rohia, 2008.) 
