EVENIMENTELE SPECIALE DEDICATE PROIECTULUI „RESTAURARE ȘI REABILITARE A CLĂDIRII MONUMENT ISTORIC BIBLIOTECA CENTRALĂ UNVIERSITARĂ «MIHAI EMINESCU» IAȘI”, FINANȚAT PRIN GRANTURILE SEE 2014-2021, ÎN CADRUL PROGRAMULUI RO-CULTURA, SE VOR DESFĂȘURA ÎN PERIOADA 19-23 DECEMBRIE 2022.
Expoziţia „Magia Crăciunului”, realizată în cadrul proiectului „Restaurare și reabilitare a clădirii monument istoric Biblioteca Centrală Universitară «Mihai Eminescu» Iași”, prezintă, în acest context, o selecţie de cărţi cu tematica Crăciunului.
Expoziţia este împărţită în trei secţiuni ce se împletesc şi scot în evidenţă strălucirea acestei sărbători, bucuria ce o emană şi tradiţiile păstrate din generaţii.
Secţiunea Obiceiurilor şi tradiţiilor de Crăciun prezină un repertoriu foarte diversificat din zona Moldovei de colinde, urături, jocuri ale unor personaje specifice sărbătorii: Irozi, Stele, Luceferi, Capre, Urşi, precum şi tradiţionala Ladă cu păpuşi.
Secţiunea Gastronomiei prezintă o diversitate a cărţilor cu preparate culinare specifice zonei Moldovei, ce respectă calendarul religios şi pun în valoare originalitatea şi gustul inconfundabil al bucătăriei moldoveneşti.
Secţiunea Petrecerilor specifice Crăciunului prezintă o desfăşurare de cărţi şi imagini cu Iaşul balurilor şi petrecerilor de la conacele boiereşti, ce puteau fi comparate cu petrecerile din marile oraşe europene.
Cărţile fac parte din colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” Iaşi şi prezintă istoria acestui oraş sub amprenta sărbătorilor de Crăciun.
Vernisajul, urmat de o degustare de vin și ciocolată, se va desfășura în data de 19 decembrie 2022, începând cu ora 13:00, în spaţiul expozițional de la etajul 1 al sediului central.
Vor lua cuvântul domnul conf. univ. dr. Florea Ioncioaia, (Facultatea de Litere, UAIC Iaşi), doamna Alina Ţiţei Ioncioaia (publicist și realizator de filme documentare), doamna Irina Tacu Cociu (ghid de turism la TravelBlitzz) și doamna Sorina Dănăilă (profesor şi ghid de turism la CityID).
Expoziţia „Magia Crăciunului” doreşte să readucă în actualitate acel oraş moldav al luminii, al tradiţiilor, al balurilor şi ospeţelor de la casele boiereşti, în care toată suflarea Iaşului aristocratic se pregătea, cu desfătare, pentru perioada sărbătorilor de iarnă, pline de voie bună şi cântec, de dans şi festinuri. Este perioada La Belle Époque (1871-1914), în care oraşele ţării trăiau o epocă de rafinament, de ghirlande de beteală şi de cutii luxoase cu bomboane fondante, de prăvălii înţesate cu coloniale şi de petreceri rafinate, ce puteau fi asemănate cu cele din marile oraşe europene.
Obiceiurile şi datinele de Crăciun erau respectate şi erau un prilej de mare sărbătoare pentru ieşeni. Din Ajunul Crăciunului, de cum se însera, colindele se auzeau în fiecare colţ de mahala, într-un refren perpetuu de „Florile dalbe” sau „Velerim şi Veler Doamne”. Conform tradiţiei, colindătorii primeau un colac făcut din grâu curat, numit colindeţ, nuci, mere sau alte produse tradiţionale. În ziua de Crăciun, străzile erau cutreierate de Irozi, Stele, Luceferi, Capre, Urşi, precum şi de tradiţionala Ladă de păpuşi.
În casele boiereşti sau ale negustorilor avuţi, tradiţia împodobirii pomilor de Crăciun (apăruse din a doua jumătate a secolului al XIX-lea) era prilej de serbare a copiilor şi loc unde se împărţeau darurile. La Iași, primul brad a fost semnalat în casa lui M. Kogălniceanu. (ȘUȚU, Rudolf. Iaşii de odinioară. Vol. 2. Iaşi: Tipografia Lumina Moldovei, 1928, p. 470). „[…] În reşedinţa familiei Roznovanu exista şi o capelă unde în fiecare an se ţineau slujbe de Crăciun… Familia Roznovanu obişnuia să pună un brad mare în casă şi un altul şi mai mare în curtea din faţă şi îi încărcau de daruri. În palat erau invitaţi musafirii simandicoşi, dar copiii sărmani, cărora li se acorda o mare atenţie nu erau nici ei uitaţi. În seara de Ajun luminile scăldau Uliţa Mitropoliei”. [POPA, Cristinel C. Palatul Roznovanu/ Palatul aducerilor aminte, În: Jurnalul.ro, 29 Dec. 2008].
În hora Crăciunului şi a Sfântului Vasile se prindeau cu nostalgia copilăriei şi dughengiii (negustorii), confisierii (cofetarii) şi locantierii (cârciumarii), participând la “Concursul vitrinelor de Crăciun”, îmbrăcând localurile în podoabe strălucitoare şi colorând cu turtă dulce, zahăr, ciocolată, pistil, alviţă şi delicatese vitrinele magazinelor de pe Ulița Sârbească, Ulița Goliei sau Ulița Mare.
În perioada sărbătorilor şi a iernii, apăruse o nouă atracţie printre ieşeni şi anume patinajul. Arhitectul Iulius Reinecke, în iarna anului 1879 a înființat pe strada Dancu (Nemțească), lângă Teatrul Național Vasile Alecsandri, un patinoar în ograda lui Teodor Balasan, directorul ziarului Curierul. Aici erau și concerte de muzică militară. Mai înainte, în 1871 existase un patinoar în preajma gării înființat de funcționarii austrieci de la calea ferată Viena- Pașcani- Iași. În 1881, Reinicke mută patinoarul lângă casa sa din Copou. [OSTAP, Constantin. Străzile luminii. În: Flacăra Iaşului, An 44, nr. 12910, 17 Apr. 1988, p. 2]. Între 1887-1888, se înfiinţează societatea de patinaj, numită „Patinul“. Locul unde se patina era situat între “actualul depou al tramvaielor şi rampa căilor ferate (pe locul actual al sediului I.J.T.L.). Aici era instalat un bufet unde puteai să te reconfortezi şi un chioşc unde cânta muzica militară, joia şi duminica. Din timp în timp aveau loc şi serbări veneţiene, cu lumină electrică, ceea ce pe atunci era o raritate pentru Iaşi. Toată lumea amatoare de patinaj făcea parte din această societate”. (ŞUŢU, Rudolf. Iaşii de odinioară. Vol. 2. Iaşi: Tipografia Lumina Moldovei, 1928, p. 360)
Cele mai aşteptate evenimente, însă, erau petrecerile şi balurile. La Iaşi, organizau asemenea petreceri familiile Rosetti, Roznovanu, Cantacuzino, Mavrocordat, Catargiu, Paşcanu etc., adică elita boierimii orașului. (MITICAN, Ion. Din Copou la Panthéon. Iaşi, Tehnopress: 2009, p. 152-160).
Balul de la Palatul Roznovanu avea o aură cu totul și cu totul aparte. Să fii invitat la Roznoveni însemna că ți se deschideau porțile către lumea cea mai rafinată și elegantă a târgului. Înainte cu două luni de Anul Nou, femeile își comandau toaletele de la Paris, iar „supeul se pregătea de bucătari aduși din străinătate, mai mult pentru formă, căci bucătarii din țară dădeau pe atunci prime de întrecere tuturor maiștrilor în arta culinară din orice parte a lumii”. La aceste petreceri elegante, „liquerurile și șampania curgeau în valuri, băuturi fine de o așa calitate superioară, încât trece în domeniul legendei”. (ŞUŢU, Rudolf. Iaşii de odinioară. Vol. 1. Iaşi: Tipografia Lumina Moldovei, 1923, p. 106).
Mesele festive date în marile casele boiereşti, la baluri sau cu alte ocazii, erau rafinate, spectaculoase şi abundente, stârnind admiraţia contemporanilor. Dumitru C. Moruzi le menţionează în romanele sale, care sunt de natură autobiografică: „Nu mai vorbesc despre luxul şi bielşugul supeurilor, unde toţi oaspeţii mâncau din farfurii scumpe de Sevra ori de Saxa, unde beau din cristalurile cele mai fine şi mai bogate, şi unde se slujeau numai de tacâmuri de argint, fără ca vreodată să se întâmple ca boierul care da balul să se împrumute, măcar cu o furculiţă, de la alt boier. Tot era al casei sau făcut în casă: de la slugi şi până la cea mai neînsemnată formă de îngheţată, de la fripturi până la bomboane şi zaharicale”. (MORUZI, Dumitru C. Înstrăinaţii: studiu social în formă de roman (1854–1907), ed. a 2-a, Bucureşti: Grig. Gheorghiu & Ilie Deleanu, 1912, p. 29-30)
După ce savurau bucate rafinate și gustau băuturi dintre cele mai alese, „boerii tineri puneau lăutari să le cânte romanțele de modă și cântăreții erau răsplătiți fiecare câte cu un pahar umplut cu aur – galbeni, lire turcești și poli”. După lăutari, începea dansul, cotilionul, format din 60-70 de perechi. „Dansul ținea până la ziua albă, care venea cu brobodul ei de tristeță să învăluie inimile ce-și spuse multe lucruri dulci în clipa fericirii, trecută atât de repede.”
La balurile mascate mergea „lumea cea mai aleasă” a Iașilor, iar aceste petreceri, scrie Rudolf Suțu, „erau și focarul unor nenumărate aventuri plăcute și încântătoare ce alcătuiau subiectul multor discuțiuni și preocupațiuni pe tot postul mare”. (ŞUŢU, Rudolf. Iaşii de odinioară.Vol. 1. Iaşi: Tipografia Lumina Moldovei, 1923, p. 106)
La Iaşi mai avea privilegiul organizării balurilor mascate renumitul “Otel San Petersburg”, fie la Teatrul de Varietăţi (din 1832), fie în sala Teatrului Naţional de pe Copou (din 1846) ori în sălile societăţii Jockey-Club (1870). (MITICAN, Ion. Din Copou la Panthéon. Iaşi, Tehnopress: 2009, p. 152-160)
La fel, deschiderea unei stagiuni teatrale era atunci o altă ocazie de bucurie, când „serile de spectacol rivalizau cu cele mai plăcute petreceri”.
De altfel, cel trei teatre ieșene au fost cu toatele inaugurate în luna decembrie: Teatrul de Varietăţi în data de 4 decembrie 1832, Teatrul din Copou în data de 22 decembrie 1846 şi Teatrul Naţional în ziua de 1 decembrie 1896. „Tot ce Iașii aveau mai elegant își dădea întâlnire în serile de reprezentații la teatru, situat atunci pe locul unde se află astăzi Universitatea. Mai toată lumea bună a Iașilor era abonată și puținele loje de benuar beletaje ce rămăseseră neabonate erau luate cu asalt”. La spectacolele de operă, lumea își etala din nou ținutele fastuoase. „Bărbații în frac, iar doamnele cari garniseau lojile alcătuiau un buchet răpitor de eleganță și frumuseță.” (ŞUŢU, Rudolf. Iaşii de odinioară. Vol. 1. Iaşi: Tipografia Lumina Moldovei, 1923, p. 107).
Între Sfântul Vasile şi Lăsata Secului, peste tot, oraşul palpita de baluri, uneori şi câte trei pe săptămână, în casele cui primea sau la Operă sau Teatru. Sau, de ce nu, în sălile populare, cele de prin Nicolina și Tătărași, unde toată lumea cânta, râdea și dansa!
