Secțiunile expoziției:
Prezentare
I. Familia
II. Educație și formare
III. Activitate didactică și științifică
IV. Activitate publicistică
V. Activitate cultural-artistică
VI. Diverse
Prezentare

„Vlăstar al ținutului Sucevei, Leca Morariu este expresia vie a omului de cultură care și-a închinat o bună parte a activității sale științifice cercetării folclorului, pe care l-a considerat unul din tezaurele cele mai de preț al spiritualității neamului nostru”. (Traian Cantemir, „Revista de Etnografie și Folclor”, An.34, Nr.5, 1989, p.483).

„Filolog de înaltă ținută, a publicat numeroase cărți și studii care au înfruntat competiția cu timpul. Eminescolog, crengolog, folclorist și dialectolog, Leca a fost un neobosit editor de reviste”. (Petru Froicu, Eugen Dimitriu, „Sextil Pușcariu – Scrisori către Leca Morariu”, în „Anuarul Muzeului Național al Bucovinei”, XXI, 1994, p.414).

La 60 de ani de la trecerea lui Leca Morariu în eternitate, vă invităm să vizionați expoziția virtuală dedicată personalității sale.

Expoziția cuprinde 6 secțiuni care evocă, pe de o parte, personalitatea lui Leca Morariu, iar pe de altă parte, multiplele şi prestigioasele sale preocupări, care nu se rezumă la activitatea ştiinţifică specifică unui singur domeniu, ci se remarcă drept cercetător plurivalent, abordând subiecte de lingvistică, istorie literară şi folclor.

Omul, profesorul și învățatul Leca Morariu a scris cu drag sute de pagini despre dragostea de ţară, de limbă şi de tradiţiile româneşti.

Surse bibliografice:

       Cărți : 
Papuc, Liviu, „Leca Morariu, studiu monografic”, Iași, Editura Timpul, 2004
Morariu, Leca, editor Papuc, Liviu, „Opere”, Iași, Editura Tipo Moldova, 2011. Cuprinde: vol. 1 – Istorie şi critică literară, vol. 2 – Beletristică, vol. 3 – Jurnal vâlcean (1944-1948)

      Periodice:
„Analele Bucovinei”, Editura Academiei Române, București
Nr. 2/1995, p.251-262, Papuc, Liviu, „Mihai Eminescu în viziunea lui Leca Morariu”
Nr. 1/1996, p.147-156, Papuc, Liviu, „Preocupări de folclor la Leca Morariu”
Nr. 2/2006, p.653-669, Pascaniuc, Elena, „Leca Morariu – Ioan Vicoveanu. Corespondenţă”
Nr. 2/2007, p.677-682, Vatamaniuc, D., „Contemporani în corespondenţă cu Leca Morariu”
Anuarul Universității „Regele Carol al II lea” din Cernăuți, editat de profesorul  Ion I. Nistor, rectorul Universității, Cernăuți,  Perioada: 1920-1939, Institutul de Arte Grafice „Glasul Bucovinei”
„Ateneu”, 1964-2000
„Convorbiri Literare”, 1900-1944
„Glasul Bucovinei”, Cernăuți, 1920-1949
„Revista de Etnografie şi Folclor”, București, 1964-2000
„România literară – Gazeta Literară”, 1954-2000
„Zori Noi”, Suceava, 1950-1989

Expoziţie virtuală realizată de Corina-Evelina Frunzete cu sprijinul doamnei farmaciste Maria Olar, președintele Fundației Culturale „Leca Morariu” din Suceava.

©2023 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași

Folosim cookie-uri pentru a-ți oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru web.

Poți afla mai multe despre cookie-urile pe care le folosim sau să le dezactivezi în .

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu" Iaşi
Powered by  GDPR Cookie Compliance
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Mai multe detalii despre Politica noastră de Confidențialitate .

Cookie-urile strict necesare

Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.

Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.

Politică cookie-uri

Mai multe informații despre Politica Cookie-uri