Leca Morariu a debutat în cariera didactică ca profesor în cadrul învățământului secundar:
| Perioada | Funcția îndeplinită | Instituția |
| 1913 | Profesor suplinitor | Liceul real din Gura Humorului (astăzi – Colegiul „Alexandru cel Bun”) – a predat la catedra de limba română și stenografie care îi este atribuită |
| 1914 | Profesor definitiv | Liceul real din Gura Humorului |
| 1919 | Profesor definitiv | Liceul „Aron Pumnul” Cernăuți (astăzi – Liceul nr.1 „Mihai Eminescu” din Cernăuți cu denumirea oficială ucraineană Școala Generală cu ciclurile I-III din Cernăuți) |
| 1921 | Profesor definitiv titular | Școala Normală Cernăuți |
A continuat activitatea didactică în învățământul academic mai mult de 2 decenii:
| Perioada | Funcția îndeplinită | Instituția |
| 1922 | Profesor suplinitor | Facultatea de Filosofie și Litere, Universitatea Cernăuți |
| 1924 | Profesor agregat | Facultatea de Filosofie și Litere, Universitatea Cernăuți |
| 1927-1944 | Profesor titular | Facultatea de Filosofie și Litere, Universitatea Cernăuți |
| 1936-1938 | Decan | Facultatea de Filosofie și Litere, Universitatea „Regele Carol II“, Cernăuți |
| 8 oct. 1938 | Director | Institutul de literatură de la Universitatea „Regele Carol II”, Cernăuți |
| 1938-1940 | Membru în Senatul Universității | Universitatea „Regele Carol II”, Cernăuți |
| mai-iunie 1939 | Membru | Comisia Ministerului pentru transferarea profesorilor universitari la catedra de romanistică București |
| 1940-1941 | Profesor titular | Universitatea din București și Iași |
După o activitate rodnică la Universitatea din Cernăuți, în 1945 a fost exclus din învățământ de comisia condusă de Iorgu Iordan prin ordinul semnat de noul ministru al învățământului (Ștefan Voitec), apărut și în „Monitorul Oficial”. A refuzat concesii politice preferând verticalitatea morală și a rămas, ca și soția sa, Octavia, fără nicio sursă de venit și privat de dreptul la cartelă pentru alimente și îmbrăcăminte, precum și de cel de vot, asigurându-și traiul doar din lecțiile de limba română, franceză și latină, iar soția din lecțiile de pian, predate într-un ritm istovitor care l-au lipsit de timpul necesar elaborării lucrărilor științifice. În primăvara anului 1947 a fost reintegrat prin decret regal în învățământ și pensionat (fără plată pentru anii epurării).
În perioada în care a activat ca profesor universitar a reprezentat cu seriozitate Secția filologică a facultății, fiind titularul Catedrei de literatură română modernă și folclor și a predat cu pasiune și devotament cursurile de: Folclor dialectal, Literatură română modernă, Din literatura Bucovinei, Epoca lui Vasile Alecsandri, precum și cursul şi seminarul „Eminescu”. A ținut și seminariile: Studii de istorie și critică literară, Studii în folclor și Literatură română modernă. De asemenea, a fost titularul Catedrei de istoria literaturii române și a ținut cu regularitate cursurile de Stilistică românească și Prozatorii „Junimii”. A suplinit și Catedra de limbă română și dialectele ei (în anii de studii 1938/1939).
În toți acești ani a făcut parte din diferite comisii de evaluare a examenelor de bacalaureat, admitere la facultate, diverse comisii pentru examene, etc. și a inițiat și a acordat titlul de „doctor honoris caussa” al Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității din Cernăuți, apreciatului scriitor folclorist Artur Gorovei. A fost delegatul Ministerului la examenul de încheiere a anului de la Conservatorul din Cernăuți (iunie 1939), iar în calitate de conferențiar public a activat cu numeroase subiecte legate de viața culturală și artistică a Bucovinei prezentându-le cu pasiune și pregătire temeinică.
Ion I. Nistor rectorul Universității din Cernăuți afirma: „D. prof. Leca Morariu e un excelent pedagog. Din dragostea d-sale de cercetător, a înțeles să creeze o adevărată școală literară, nu în sensul de a îndemna la manifestări literare și poezii mai mult sau mai puțin izbutite, ci să îndrumeze tineretul spre cunoașterea scrisului românesc în toate amănuntele, pentru ca abea apoi, cei talentați, să continue opera înaintașilor.” (Glasul Bucovinei, 1939, An.22, Nr.5620, p.3). Caracterizat ca un bun pedagog care a format generații întregi de studenți, în muncă tăcută și persistentă, dând directivă în critica și estetica literară (dintre discipoli amintim: Traian Cantemir, Petre Iroaie, Petru Rezuș etc.), a făcut din folclor una din preocupările de căpitenie ale seminarului pe care îl conducea.
Prof. univ. Leca a cules proză populară din Bucovina și cimilituri, militând, concomitent, pentru constituirea folcloristicii într-o disciplină autonomă. Pornind de la culegerile și cercetările folclorice ale lui Tudor Pamfile și Artur Gorovei a cules și a publicat povești, poezii și cimilituri populare. Debutul său literar a avut loc în anul 1908 (preocupat de folclor fiind chiar din copilărie) și s-a încheiat în 1963, anul morții savantului (lucrările în manuscris au primit lumina tiparului prin editorii săi).
Debutul în ceea ce privește tipărirea cărților și a broșurilor a avut loc în anul 1915, cu volumul „Dela noi, povești bucovinene”, apărut la Suceava și conține ilustrațiile lui Gottlieb Schimidt. Această primă operă a atras atenția personalităților marcante, printre care și a lui N. Iorga care a afirma: „…e atâta culoare și mișcare în această cărticică, e atâta nuanță și atâta capriciu popular, atâta haz ascuns în lumina ochilor șireți, care se văd printre rânduri, atâta adevăr în dialog, încât această sută de pagini poate fi așezată mai sus decât volumele de literatură, care au ieșit în lume cu vuiet și zarvă” („Drum drept”, X, 1915, nr.26, 26 iul., p.410).
De asemenea, colegul de clasă și cumnatul I.E. Torouțiu observând succesul de care s-a bucurat publicația ce ajunsese la 4 ediții într-un timp relativ scurt, și mai ales, că ce-a doua ediție a beneficiat de un tiraj de peste 5000 de exemplare, preciza: „Lumea cititorilor a pronunțat astfel cea mai frumoasă critică și a dat talentului continuator al tradiției lui Ion Creangă cea mai desăvârșită satisfacție” („Floarea Soarelui”, I, nr.11-12”, nov.-dec, 1927, p.343).
În domeniul dialectologiei, Leca este considerat unul dintre cei mai remarcabili cercetători ai domeniului, pe cheltuială proprie a vizitat de trei ori Peninsula Istria (primul stagiu în perioada studenției, în anul 1910, iar apoi, a mers împreună cu soția în anul 1927 și 1928). În urma anchetelor directe desfășurate în cele 8 sate din Istria, a notat cu atenție particularitățile graiului și a publicat, mai ales, în revistele locale, textele culese, traduse și însoțite de note. Dintre culegerile de folclor în care sunt grupate textele provenind din aproape toată Istria menționăm: „Drumuri cirebire” lucrare fundamentală apărută în 4 volume, „Cât ăv trei fraț proveit” și „Lu Frații Noștri. Libru lu Rumeri di Istria” care conține rugăciuni, articole de propagandă națională și texte folclorice. Volumul a fost apreciat „drept un eveniment din viața diactologiei române și a filologiei în general”.
În beletristică s-a remarcat prin stilul popular apropiindu-se de savoarea și autenticitatea povestirilor lui Nică din Humulești prin volumele „Dela noi” și „Ce-a fost dată: din trecutul Bucovinei”. Totodată, a scris impresii de călătorie care se identifică prin sensibilitatea evocării și prin acuratețea comentariilor în privința unor monumente de arhitectură din Bucovina: „La Voroneț“, „Drumuri Moldovene“, „La Comănești“ etc.
Valoroase sunt și studiile de critică literară, cu deosebire cele închinate lui Mihai Eminescu, Ion Creangă, Veronica Micle, Iacob Negruzzi, N. Gane, Teodor Robeanu, Iraclie și Ciprian Porumbescu, etc. iar ca lingvist a descris în manieră tradiționalistă lucrarea Morfologia verbului predicativ lucrare tipărită în 3 părți.(Partea I, Partea a II-a, Fasc. I, Partea a II-a, Fasc. II)
Demnă de reținut rămâne dragostea constantă a cărturarului pentru cercetarea vieții și operei lui Ciprian și Iraclie Porumbescu, dragoste transmisă de tatăl său, Constantin Morariu, Așadar, după pensionare, a tradus numeroase poezii și a continuat să lucreze la operele de autor (mai ales, la monografia „Iraclie și Ciprian Porumbescu”). Între anii 1950-1963, a întreținut o bogată corespondență cu intelectualii din Rădăuţi şi din alte localități din apropiere, fiind interesat de Muzeul Porumbescu de la Suceava și de viața culturală a Sucevei și a Bucovinei.
