„Asachi a fost omul providenţial al epocei lui, adică omul ieşit din mijlocul necesităţilor vremii. N’a comandat timpului; s’a pus însă în serviciui lui cu o bogăţie remarcabilă de aptitudini. Trăind într’o epocă de nediferenţiare culturală, Asachi a fost din rasa enciclopediştilor. Pe lângă o cultură ştiinţifică a avut şi o educaţie artistică; a mânuit lira, penelul şi echerul; umanităţilor le-a adăugat şi vaste cunoştinţe poliglote; muzicei i-a adăugat ingineria. Epoca noastră de diferențiare nu are nevoe de astfel de enciclopediști; fiecare îşi sapă în adâncime galeria speculaței lui. În faza haotică a renaşterilor, enciclopedismul e o necesitate: acestei necesități urgente i-a răspuns apariţia lui Asachi în Moldova şi a lui Eliade în Muntenia. În înțelesul unei providenţe determinate de legi naturale, Asachi a fost deci providențial.”
Lovinescu, George. Gheorghe Asachi: viaţa şi opera lui. Bucureşti: Cartea Românească, 1921, p. 230.
Impostaze-asakiene-1
„Întemeietorul, fără pace și repaos, al modernității în Moldova este antimodernul Asachi, aşa inactual cum pare el la bătrâneţe. Ca orice antimodern, seamănă cu un modern care și-ar fi pierdut entuziasmul din tinerețe, de pe vremea când spunea cu infatuare că «de acum începe periodul de cultură». Antimodernul nu poate fi mai bine definit decât ca fiind un modern care, prins în vârtejul istoriei vitrege, se simte inapt să renunțe la trecut. Așa se întâmplă cu Asachi, care înaintează, cu privirea aţintită în oglinda retrovizoare purtată, deloc realist, de-a lungul unui drum.”
Spiridon, Vasile. Gheorghe Asachi, un modern antimodern. În: România literară, an. 52, 7 febr. 2020, nr. 6, p. 3.
©2025 Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași