Ion Th. Simionescu – 150

Secvențe biografice

Pagina principală

Secvențe
biografice

La moartea președintelui Academiei Române

Opera:

Lucrări de popularizare Geologie și Paleontologie Flora și Fauna
10 iulie 1873
Se naște Ion Th. Simionescu, fiul soților Teodor și Maria Gheorghiu, țărani din Fântânele, Bacău.
1875-1876
La doar doi ani, copilul a rămas fără părinți, fiind crescut de bunica sa, de unde a luat și numele Simionescu:„Eu de la vârsta de doi ani n-am cunoscut ce este mângâierea mamei și sărutul ei liniștitor. Nu i-am păstrat nici imaginea”.

1890

Desăvârșește studiile liceale în Botoșani.După obținerea diplomei de Bacalaureat a fost înscris student al Facultății de Științe Naturale la Universitatea din Iași. Profesori i-au fost: Gr. Cobălcescu, Petru Poni, L. C. Cosmovici, M. Vlădescu, V. Buțureanu, A. Obreja, Gh. Stravolca.

1893

Este numit profesor de științe naturale la Liceul din Botoșani.

1894-1895

Devine licențiat și obține apoi prima bursă „Vasile Adamachi” a Academiei Române. Pleacă la Viena, ca bursier, pentru a se specializa în domeniul Geologiei și Paleontologiei și a pregăti doctoratul. Printre profesori se numără savanți de renume: Ed. Suess, G. Tschermack, Albr. Penck.

1896

Începe studiul sistematic al Platformei moldovenești, desfășurat pe o perioadă de mai mulți ani. Într-o serie de 16 contribuții, parțial apărute în Publicațiile Fondului „Adamachi”, reconstituie evoluția geologică a Platformei moldovenești.

1898

La prima sa colaborare, apare – în Publicațiile Fondului „Vasile Adamachi”, lucrarea intitulată „Uber die Geologie des Quellengebietes der Dâmbovicioara (Rumanien)” regiune devenită clasică în urma studiilor sale geologice și paleontologice. Lucrarea reprezintă teza sa de doctorat, susținută la Universitatea din Viena în 21 iulie 1898.

1901, februarie

Începe cariera didactică, fiind numit preparator la Laboratorul de mineralogie al Universității din Iași. În același timp, onorific, ține și cursul de Geologie și Paleontologie.

1901, 28 noiembrie

Este delagat de Ministerul Instrucțiunii, la vârsta de 27 de ani, să suplinească catedra de Geologie-Paleontologie a Universității din Iași, vacantă după decesul profesorului Grigore Cobălcescu, pe care o va onora până în 1929, când se va strămuta la Universitatea din București.

1902

Își începe activitatea neobosită de autor de manuale școlare. Singur, sau în colaborare cu Th. Bădărău, elaborează manuale de științe naturale (botanică, zoologie), de geologie și geografie.

1903, 28 februarie/13 martie

În ședința Academiei Române susține comunicarea „Contribuții la geologia Moldovei între Siret și Prut”, în care denumește, pentru prima dată, cele trei orizonturi, astăzi clasice, ale Sarmațianului: Volhinian- Inferior, Basarabian-mediu, Chersonian-superior.

1905

Este desemnat membru al Consiliului general al învățământului, secția de învățământ superior, pe o perioadă de cinci ani.

1905

Publică prima broșură de popularizare (Ce se poate învăța de la un drum lung). Până la moarte, bibliografia sa consemnează peste 1000 de publicații (cărți, broșuri, anuare, calendare etc.) și peste 200 de conferințe, comunicări, etc. de popularizare.

1907, 16/29 aprilie

Este ales prin vot secret (20 pentru, 3 contra) membru corespondent în secția științifică a Academiei Române, odată cu Grigore Antipa. Acad. Ludovic Mrazec sublinia, cu acest prilej: „lucrările dlui Simionescu se disting întotdeauna prin o precizie științifică și prin o claritate rară de expunere”.

1909

La Catedra de Geologie-Paleontologie a Universității din Iași, s-a susținut, sub conducerea lui Ion Simionescu, primul doctorat de geologie din țara noastră, cu subiectul „Bazinul terțiar de la Bahna”, de către Gh. Macovei, care va fi ales membru corespondent al Academiei Române în 1931, iar membru titular în 1939.

1910, 19 noiembrie/1 decembrie

Academia Română recomandă tipărirea, în Publicațiile Fondului V. Adamachi, a studiului „Fauna triasică inferioară din Dobrogea”, apărut în 1911, al cincilea din seria de Studii geologie și paleontologice din Dobrogea (începute în 1907), regiune care a constituit cel mai mare și mai fecund câmp de lucru  al său, procurându-i în același timp, un excepțional și bogat material paleontologic.
1910
Este numit decan al Facultății de Științe a Universității din Iași.

1911, 12/25 mai

Este propus membru titular în Secțiunea științifică a Academiei Române, prin votul a 7 din cei 8 membri titulari prezenți ai respectivei secțiuni.

1911, 18/31 mai

Este ales de Adunarea Generală, pe baza recomandării elogioase a acad. L. Mrazec, membru titular al Academiei Române. Ion Simionescu era la vremea aceea cel mai tânăr academician.

25 noiembrie/8 decembrie

I se încredințează suplinirea Catedrei de Geografie de la Universitatea din Iași, vacantă prin moartea prematură a titularului Ștefan Popescu. Suplinirea încetează la 3 octombrie 1919.

1912, 15/28 mai

Împreună cu A. D. Xenopol, I. Caragiani, N. Gane, A. Naum și P. Poni este însărcinat a reprezenta Academia Română la festivitățile ce urmau să se desfășoare la Iași, între 27-28 mai/10-11 iunie, cu prilejul dezvelirii statuii domnitorului Al. I. Cuza.
Este ales rector al Universității din Iași.

1913, 2/15 iunie

Reprezintă Academia Română la festivitatea dezvelirii, la Dorohoi, a unui monument închinat lui Mihail Kogălniceanu.

1913

Pe baza meritelor sale științifice și de bun organizator, de animator al vieții cultural-științifice, este desemnat secretar general al Ministerului Învățământului, funcție pe care o va deține până în 1918.

1914

Face parte din Comitetul de Patronaj al Asociației Cercetașilor României, alături de personalități de elită ale țării. Despre această mișcare publică, în 1932, lucrarea Biruința cercetașului.

1915

Apare în Editura Casei Școalelor prima lucrare din „Biblioteca de popularizare a științei”, intitulată Cărbunele de pământ.În cele peste 40 de broșuri publicate până în 1934, multe în numeroase ediții, a tratat, pe înțelesul tuturor, subiecte variate.

1919, 13 noiembrie

I.Simionescu și N. Iorga sunt însărcinați de a reprezenta Academia Română la procesiunea care urma să însoțească aducerea capului lui Mihai Viteazul de la Mitropolia din Iași la Mănăstirea Dealu.

1922

Apar primele volume scrise de I. Simionescu în colecția „Cunoștințe folositoare”, tipărite la Editura „Cartea Românească”.

1929, 1 octombrie

Este chemat de Universitatea din București ca profesor de paleontologie. Cursul inaugural are loc la 15 noiembrie, în prezența unui numeros public.

1930

Susține prima conferință de popularizare la Radioul Român.

1930

Este membru în Comisia Dicționarului Limbii Române a Academiei Române, funcție reînnoită până la decesul său.

1932, 30 mai

Este ales, pentru anul academic 1932-1933, în Biroul Academiei, în calitate de vicepreședinte, fiindu-i reînnoit mandatul și în următorii 2 ani.

1936, 4 mai

Reprezintă Academia Română la solemnitatea comemorării lui Gh. Asachi, organizată de Cercul ieșenilor, la Ateneul Român, cu ocazia centenarului Academiei Mihăilene.

1936

I.Simionescu și L. Mrazec sunt delegați să reprezinte Academia Română la Congresul Geologic Internațional, care se va întruni la Moscova în iulie 1937.

1937

Apare sub egida Academiei Române, volumul La vie scientifique en Roumanie, al cărui substanțial capitol consacrat geologiei și paleontologiei este semnat de I. Simionescu.

1940, 1 octombrie

După 40 de ani de activitate neîntreruptă la catedra universitară, este scos la pensie la vârsta de 67 de ani.

1941

La împlinirea a 75 de ani de la întemeierea Academiei Române publică în presă mai multe articole și rostește o cuvântare la radio. Sărbătorirea oficială preconizată nu a mai avut loc din cauza războiului.

31 mai

Adunarea Generală a Academiei Române îl alege pe I. Simionescu președinte al Înaltului for pentru anul academic 1941-1942.Este reales succesiv și pentru următorii doi ani.

1944

În seara zilei de 7 ianuarie, în urma unui infarct miocardic, s-a săvârșit din viață prof. Simionescu. Guvernul a dispus organizarea de funeralii naționale. Ceremonia de doliu a avut loc în Aula Academiei Române, în ziua de 11 ianuarie, iar înhumarea la cimitirul Bellu.
Cariera politică. Botosănenii l-au ales ca deputat în parlamentul țării în două legislaturi (1919-1920 și 1922-1926), iar între 1927-1928 a fost senator din partea Universității din Iași.

În 1898 s-a căsătorit cu profesoara Matilda Grecinschi din Botoșani, căreia i-a dăruit doi copii: Cecilia (căsătorită Zapan) și Mircea care a studiat Politehnica, devenind profesor. Cecilia este foarte cunoscută sub pseudonimul Sanda Marin, autoarea unei celebre cărți de bucate.

Surse folosite:
„Academica”, an V, nr. 5 (56), iunie 1995.
Simionescu Ion, Memoriile de titlurile și lucrările ce le posed, Tipografia Dacia, Iași, 1901.