1882, 1 mai – s-a născut în satul Şurăneşti, comuna Dăneşti, judeţul Vasului; mama – Maria, tatăl- Teodor, notar;
1897 – moartea mamei, Maria Popa;
1899-1903 – primele clase la şcoala din satul natal;
1903 – înscris la Liceul Naţional din Iaşi; tatăl va vinde pământul pentru a-i asigura fiului necesarul pentru finalizarea studiilor; în ultimii ani de liceu se întreţine oferind meditaţii şi ajutor la treburi gospodăreşti;
1909-1910 – citeşte în ediţie franceză şi traduce în limba română lucrarea lui Ernst Haeckel Istoria creaţiei; primeşte de la autor acceptul de a publica traducerea;
1911 – la recomandarea profesorului Paul Bujor, se înscrie la Facultatea de Medicină din Iaşi obţinând o bursă de studii din Fondul „V. Adamachi” al Academiei Române; urmează şi Ştiinţe Naturale, avându-l ca profesor pe Paul Bujor de la care va învăţa embriologie, citologie şi anatomie comparată;
„Dorinţa mea a fost să mă fac militar, iar a părinţilor era ca să mă fac preot. Pentru medicină nici o înclinare. (…) După prima disecţie văzută am leşinat, iar laborantul care mă udase cu apă ca să-mi revin, exclama sceptic, în momentul în care mă trezeam: ,<<Aista nu se mai face doftor cum nu m’oi face eu mitropolit. >> Ani de zile am studiat medicina împotriva repulsiei naturale pe care o aveam şi sprijinit numai de o mare putere de voinţă. (…) Cine m’a determinat dară să îmbrăţişez o carieră care nu-mi plăcea? Trei factori: Ernst Haeckel, Paul Bujor şi…sărăcia” (Grigore T. Popa, Evoluţia unui om, evoluţia unei ştiinţe (Un fel de curriculum vitae), Bucureşti, 1942, p. 3)
– din anul III de facultate devine asistent al profesorului Francisc Rainer la Institutul de Anatomie al Facultăţii de Medicină;
– în Evoluţia unui om, evoluţia unei ştiinţe (Un fel de curriculum vitae) (1942) vorbeşte despre profesorii care l-au influenţat, la Iaşi, Bucureşti şi în perioada studiilor în Statele Unite ale Americii şi Anglia:
Nicolae Hortolomei „După o săptămână de disecţie, m’am îmbolnăvit. Medicul de circumscripţie, chemat în grabă, a pus un diagnostic de care n’am mai auzit după aceea: <<gastrita anatomiştilor>>. (…) printre prosectori era unul care aducea viaţă în dezolarea aceea mortuară. Pe lângă buna pregătire de sală pe care o avea, era vesel, glumeţ şi foarte prietenos. Cu o vorbă de spirit, cu un optimism sănătos, cu gândul şi cu faţa deschisă, el ştia să încurajeze pe fiecare şi putea umaniza o atmosferă funebră. (…) În această <<Walpurgisnacht>> desfăşurată la lumina zilei, nu vă puteţi închipui ce suport moral nepreţuit aduce un om viu, care ştie să râdă, care scânteie de viaţă, care-ţi dă curaj. Pentru mine stimulul pur omenesc al acelui prosector a fost atunci ca o mână salvatoare întinsă peste un abis. Şi îl preţuiesc cu atât mai mult, cu cât am rămas prieteni adevăraţi dealungul întregei noastre vieţi, prosectorul de odinioară nefiind altul de cât colegul de azi, profesorul Hortolomei.”;
Amza Jianu „Atunci a venit la Iaşi un profesor tânăr, excepţional de tânăr (…) a venit ca o furtună, ca un iconoclast, sfărâmând toate deprinderile molatice ale Moldovenilor şi introducând un ritm cu totul nou în activitatea spitalicească. (…) a fost chirurgul cu vederi largi, care avea interes pentru ştiinţă, care era accesibil noutăţii şi care ştia să stimuleze. (…) găsesc că anii mei cei mai frumoşi s’au petrecut în clinica Profesorului Jianu, şi el nici nu ştie cât îi sunt de recunoscător pentru ceea ce a sădit în sufletul meu (…) În acea vreme de simplicitate ostilă, fiecare pas în medicină se făcea cu greu. Nu era ca azi moda noutăţilor, ci domnea conservatismul comod al neadaptării”(Expunere de titluri şi lucrări, p. 8-10);
Francisc Rainer „Profesorul Rainer de la acea epocă, a avut pentru mine rolul unui magnet care orientează pilitura de fier. Ideile şi aspiraţiile mele, încă nelămurite, au căpătat o directivă” (idem, p. 5). În 1944, la moartea profesorului F. Rainer, Gr. T. Popa îl evocă în Revista Ştiinţelor medicale, no. 7-12
1914- 1918 – preşedinte al Cercului Studenţesc din Iaşi
1916 – intern şi extern la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi; medic de batalion în corpul medical al armatei;
1918 – pentru îngrijirea bolnavilor şi răniţilor de război a fost decorat cu „Coroana României” în grad de cavaler şi cu panglica de Virtute Militară;
1918, 21 iulie – căsătoria cu Florica Cernătescu, colegă de facultate, sora lui Radu Cernătescu, nepoata lui Petru Poni;
1920 – doctor în medicină al Facultăţii de Medicină din Iaşi;
1920 – îl urmează pe profesorul Francisc Rainer, numit titular al catedrei de Anatomie la Facultatea de Medicină din Bucureşti; este prosector şi apoi şef de lucrări în Laboratorul de Anatomie şi Embriologie din Bucureşti; În Evoluţia unui om, evoluţia unei ştiinţe (Un fel de curriculum vitae) îi aminteşte pe profesorii Dimitrie Voinov şi I. Cantacuzino;
„La Bucureşti am avut norocul să cunosc pe cei mai reputaţi oameni de ştiinţă ai noştri şi pe cei mai vestiţi medici. (…) M’am apropiat mult de profesorul Voinov, care m’a onorat cu prietenia sa constantă, profesor a cărui acurateţă ştiinţifică mi-a servit ca model, şi cu atât mai mult cu cât unele subiecte de cercetare erau înrudite. Dar mai ales m’am apropiat de acel strălucit model de om complect, clocotitor de influenţă bine-făcătoare, din a cărui şcoală mă mândresc că fac parte, fără să fi fost o singură zi elevul său de bancă. Acel om de care nu se va despărţi gândirea mea niciodată, a fost profesorul Cantacuzino. O şcoală nu se face numai cu bănci şi ziduri; ea nu se face numai cu catalog, cu ore de curs şi cu examene. Ba chiar, aproape paradoxal, ea nu se face numai cu ştiinţa de carte (dacă-i numai atât). Fireşte, trebuie din toate acestea câte ceva şi mai ales trebuiesc cunoştinţi cât mai multe, dar fără elan, fără suflet, fără apropiere umană nu se poate face şcoală. Un adevărat maestru este un instigator, un stârnitor de energii potenţiale, un incendiator de spirite. Un om care nu încurajează, care nu trece flacăra de la el la alţii, oricât de genial ar fi, nu va face şcoală. Dar tocmai asta făcea Cantacuzino. El s’a pus pe temeiul zădărârii jăratecului din vatră şi mai sar scântei şi azi şi vor mai sări încă multă vreme din opera lui nepieritoare. Metoda experimentală, baza medicinei moderne, el ne-a comunicat-o tuturora şi fără el, eu aş fi înţeles-o poate mai târziu, sau poate n’aş fi înţeles-o niciodată. (…) Apoi tot profesorul Cantacuzino a înfiinţat mai mult în mediile noastre de cultură influenţa franceză atât de binefăcătoare pentru noi şi atât de necesară progresului spiritual al României. La această inflenţă m’am adăpat şi eu, datorindu-i în mare măsură structura de bază a intelectului.”(op. cit, p. 13). Gr.T. Popa îi va dedica în 1937 o lucrare – Focul sacru al ştiinţei (I. Cantacuzino);
1922-1927 – profesor de anatomie şi antropologie la Institutul Naţional de Educaţie Fizică din Bucureşti;
1923 – publică Din viaţa universitară: amintiri, critici şi propuneri;
1924 – apare prima sa lucrare ştiinţifică – Structure fonctionnelle de la dure-mère crânienne, avec considérations générales sur les facteurs mécaniques crâniens, chez les vertébrés en général et chez l’homme en particulier;
1925 – bursier al Fundaţiei Rockefeller pentru perfecţionare în studiul anatomiei;
1925-1926 – în Statele Unite ale Americii – studiază Universitatea din Chicago embriologie, neuroanatomie şi anatomie comparată şi la Staţiunea marină de la Woods-Hole (acolo va studia mai târziu G.E. Palade, la recomandarea profesorului Gr.T. Popa); influenţat de profesorul Frank Lillie ;
1926-1928 – studiază în Anglia, la Cambridge şi Londra anatomie şi antropologie, influenţat de Grafton Elliot-Smith ;
„(…) să funcţioneze şi în ţara noastră Fundaţia Rockefeller, care a început să trimită tineri la perfecţionare de studii în toate ţările din lume şi m’a trimis şi pe mine. Acestei extraordinare instituţii de cultură datoresc cea mai bună parte a dezvoltării mele ştiinţifice şi recunoştinţa mea pentru dânsa nu poate înceta decât odată cu viaţa. Rolul Fundaţiei Rockefeller în cultura ştiinţifică a României de după război, a fost uriaş. Aproape o sută de tineri aleşi din diferite ramuri medicale şi de ştiinţe naturale au fost puşi în contact, în cele mai bune condiţii, cu somităţile ştiinţifice mondiale şi au avut astfel prilejul să se prefecţioneze în toate şcolile celebre ale lumii: în Franţa, Anglia, Statele Unite, Germania. Mai fiecare dintre noi a trecut prin trei-patru şcoli şi a venit în contact cu tineretul distins al întregei lumi. Barierele limitative ale spiritului au căzut şi orizontul nostru s’a lărgit considerabil.(…) Dintre toţi oamenii mari pe care i-am întâlnit însă, doi au lăsat urme adânci asupra mea, căci gândurile lor s’au împletit cu ale mele într’un schimb de relaţii constante. Unul este Profesorul Frank R. Lillie, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Statelor-Unite şi celălalt este regretatul Sir Grafton Elliot-Smith, membru al Academiei engleze. Sub conducerea amândorura am lucrat şi dela amândoi am primit ideile şi metodele de lucru, care caracterizează opera mea ştiinţifică. Cu cel dintâi am făcut embriologie şi biologie experimentală, cu cel de-al doilea am studiat sistemul nervos şi antropologia. Şi unul şi altul mi-au sporit cultura generală şi m’au onorat cu prietenia lor nezdruncinată. Ei mi-au arătat totodată cum trebuie să fie un adevărat profesor, un formator de elevi, un cârmuitor de şcoală.” (op. cit., p.17);
1928 – numit profesor titular la catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Iaşi unde va rămâne până în 1942; profesor suplinitor şi la catedrele de histologie (1928-1930) anatomie patologică (1936-1938) şi medicină legală (1931-1933); cursul de deschidere din 1928 – „Ce este şi ce nu este Anatomie” publicat în Revista medico-chirurgicală, anul 39, noiembrie-decembrie 1928, nr. 6, p. 519-542;
1929 – membru al Societăţii de Ştiinţe din Bucureşti;
1929 – membru al Asociaţiei Anatomiştilor din Franţa;
1929-1932 – research-fellow la Institutul de Anatomie al University College din Londra;
1930 – publică, împreună cu Una Fielding, în Lancet şi Journal of Anatomy studii despre o reţea de vase sanguine, sistemul port hipo-talamo hipofizar, punând bazele neuro-endocrinologiei sau neurocriniei;
1932 – ales preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi (1932-1933);
1932 – participă la Congresul anual de Anatomie al Societăţii de Anatomie, Londra;
1935 – înfiinţează asociaţia „Prietenii Universităţii”, după sistem american;
1935- 1936 – demonstrator şi research-fellow la Institutul de Anatomie al Universităţii din Cambridge
1936 – înfiinţează, împreună cu Mihail Sadoveanu, George Topârceanu şi Mihai Codreanu revista Însemnări ieşene , face parte din comitetul de redacţie al revistei;
1936 – ales membru corespondent al Academiei Române – Secţia ştiinţifică;
1938 – ales decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi. Până în 1940 a reorganizat Institutul de Anatomie;
1938-1940 – articole şi conferinţe împotriva legionarilor şi a practicilor acestora în universităţi;
1940 – interzicerea publicării revistei Însemnări ieşene de către conducerea legionară, Gr.T. Popa este pus pe lista neagră, fiind nevoit să se ascundă;
1940 – publică Memoriu de titluri şi lucrări, actualizat în 1947;
1941 – reia activitatea la Facultatea de Medicină din Iaşi
1941 – prezintă, la Bucureşti, primul memoriu din Reforma Spiritului – Principii de educaţie şi învăţământ (publicat cenzurat în 1941 şi 1945);
1942 – numit profesor de Anatomie şi Embriologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, după pensionarea lui Francisc Rainer; lecţia inaugurală: Evoluţia unui om şi evoluţia unei ştiinţe;
1944 – decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti;
1944 – susţine, la Academia Română, al doilea memoriu din Reforma Spiritului – Ştiinţa ca bază de premenire a omului;
1945, 15 ianuarie – susţine, în prezenţa regelui Mihai, în aula Facultăţii de Drept din Bucureşti, la deschiderea cursurilor anului universitar 1945-1946 prelegerea cu titlul „Substratul material al progresului”;
1944-1945 – traduce şi publică, împreună cu Florica Popa, două volume din Anatomia lui Gray (1, 2), completate de studii consistente;
1946 – ia poziţie împotriva încălcării autonomiei universitare ce rezulta din Legea 658 din august 1946;
1946 – publică Viaţă şi societate ce cuprinde studii de combatere a rasismului;
1947,14 martie – prezintă în Aula Academiei Române ce-l de-al treilea memoriu din Reforma Spiritului, Tensiunea nervoasă şi boala secolului;
1947, 15 aprilie – susţine, la Ateneul Român, conferinţa cu titlul „Morala creştină şi timpurile actuale. Mai este posibilă credinţa în învăţătura lui Iisus Hristos?”, în urma căreia începe urmărirea sa de către agenţii Siguranţei Statului. A fost destituit şi urmărit, fiind nevoit să se ascundă la prieteni;
1948, 9 iunie – i se retrag titlurile de membru corespondent al Academiei Române şi membru al Academiei de Medicină;
1948, 18 iulie – moare, la 56 de ani, la locuinţa sa de la Facultatea de Medicină, în urma unor complicaţii medicale, neputând fi tratat în spital, în ciuda eforturilor medicilor care au încercat să-l salveze. Nu a fost permisă expunerea corpului neînsufleţit în holul Facultăţii de Medicină, aşa cum se obişnuia la moartea profesorilor.
„S-a aşternut o tăcere totală asupra vieţii şi operei lui. Lucrările nu-i mai erau pomenite. (…) A trebuit să vină la noi în ţară profesorul G.W. Harris, marele endocrinolog (înobilat în Regatul Marii Britanii pentru lucrările sale valoroase în domeniu), fost colaborator al lui Gr.T. Popa, cu care a lucrat la Cambridge, care exprimându-şi dorinţa de a-l întâlni pe Gr.T. Popa, aflând că a murit şi în ce condiţii, să scrie în revista de circulaţie mondială Triangle din 7 octombrie 1964 articolul <<Le sistème nerveaux et les glandes endocrines>> în care arată contribuţia esenţială a lui Gr.T. Popa la dezvoltarea endocrinologiei prin descoperirea sistemului port hipofizar şi să-i publice fotografia de când lucrau împreună, ca tăcerea să se spargă. De atunci au început şi românii să-l pomenească în lucrările lor” (fragment din comunicarea lui Grigore Gr. Popa la comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Gr.T. Popa, organizată la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” – Iaşi şi publicată în volumul În memoria lui Grigore T. Popa – studii, documente, mărturii, Iaşi, Editura Omnia, 1999).