„Chiar dacă din modestie a vrut să treacă pe planul al doilea, iniţiatorul acestei publicaţii a fost acea puternică şi multiplă personalitate, profesorul de anatomie de la Facultatea de medicină din Iaşi, Grigore T. Popa. Apelul lui către intelectualii ieşeni a găsit o imediată şi integrală aprobare. Cei dintâi au răspuns: M. Sadoveanu şi Gh. Topîrceanu, care au propus ca, alături de ei, Gr. T. Popa să devină codirector al revistei.” Aşa scria Traian N. Gheorghiu în primele pagini din lucrarea Miercurile de la „Însemnări ieşene”, dedicată „lui Grigore T. Popa, in memoriam”. O personalitate puternică şi multiplă care a reuşit să iniţieze şi să menţină cinci ani de zile, la nivel ridicat, publicaţia care a fost văzută ca o continuatoare a revistei Viaţa românească – mutată la Bucureşti în 1933 ca şi Convorbiri literare, mutată din Iaşi la Bucureşti în 1886.
Grigore T. Popa a iniţiat în anul 1935, după model american, asociaţia „Prietenii Universităţii” cu rolul de a ridica prestigiul Iaşului şi tot de-atunci a făcut eforturi pentru existenţa unei reviste ieşene orientată spre literatură şi popularizarea ştiinţei, pentru apariţia sa în cele mai bune condiţii şi difuzarea în medii cât mai largi, în ţară şi în străinătate. Traian Gheorghiu mărturiseşte că a fost prezent la şedinţa asociaţiei „Prietenii Universităţii” din 9 noiembrie 1934, în cadrul căreia profesorul Popa a făcut propunerea înfiinţării revistei, pentru ca, ulterior, să discute cu cei care au devenit colaboratori ai Însemnărilor ieşene: Ionel şi Păstorel Teodoreanu, Otilia Cazimir, I.I. Mironescu, Lucia Mantu, Octav Botez, Gh. Băileanu şi alţii. A durat mai bine de un an până la apariţia primului număr al revistei. Grigore T Popa s-a ocupat îndeaproape, deopotrivă de partea administrativă şi de conţinutul revistei. Adresa sa de domiciliu, din Strada Păcurari, nr. 32, figura drept adresă de corespondenţă a revistei, iar întâlnirile redacţionale (prima, în octombrie 1935, cu trei luni înainte de apariţia primului număr) se desfăşurau în sediul Institutului de Anatomie.
Pentru Grigore T. Popa anii ’30 au reprezentat perioada deplinei recunoaşteri ştiinţifice, a invitaţiilor periodice în centre universitare de prestigiu din străinătate. Anul apariţiei primului număr al revistei – 1936 – este şi anul în care devine membru corespondent al Academiei Române, fiind o prezenţă constantă şi foarte consistentă în paginile Analelor Academiei. Tot în această perioadă este numit decan al Facultăţii de Medicină din Iaşi. În acelaşi an devine, alături de Ion Bălteanu şi V. Dimitriu Borca, efor al Epitropiei „Sfântul Spiridon”. Aceste multiple responsabilităţi academice şi administrative nu l-au împiedicat pe Grigore T. Popa să se ocupe îndeaproape de revistă. A scris mult şi a acoperit o arie largă de subiecte. A fost profund interesat de învăţământul românesc şi de reformarea acestuia, a comentat evenimentele vremii, a scris recenzii, eseuri, a publicat literatură de război, fragmente dintr-un roman autobiografic rămas nefinalizat – „Ionel Năzuinţă”. A semnat cu numele real eseurile şi studiile culturale şi cu numeroase pseudonime, între care Paul Gore, scrierile literare. Stilul său clar şi verticalitatea atitudinilor rămân constante în toată perioada apariţiei revistei.
Însemnări ieşene s-a aflat întotdeauna în bagajele profesorului Gr.T. Popa în timpul călătoriilor în străinătate, fiind oferită în schimbul publicaţiilor ştiinţifice cu care revenea în ţară, iar preocuparea pentru starea numărului în pregătire era între subiectele corespondenţei cu soţia sa, dr. Florica Popa, ori de câte ori era departe de Iaşi.
Ca o curiozitate, semnalată de diverşi autori (C.D. Zeletin, „Gr. T. Popa la Însemnări ieşene”, în lucrarea În memoria lui Grigore T. Popa, Editura Omnia, Iaşi, 1999, p. 94), aşa cum la Viaţa Românească, unul dintre cei trei întemeietori – C. Stere, P. Bujor şi Ion Cantacuzino – era medic, asemeni ortodoxiştilor – L. Blaga, N. Crainic, V. Voiculescu, unde ultimul era medic, şi în cazul Însemnărilor ieşene lucrurile au stat la fel – cu Grigore T. Popa alături de M. Sadoveanu şi de G. Topîrceanu.
După 14 septembrie 1940, odată cu proclamarea statului naţional-legionar condus de generalul Ion Antonescu şi de Horia Sima, revista Însemnări ieşene, prin poziţia sa democratică şi antifascistă, este pusă pe lista neagră. Traian N. Gheorghiu scria
„se tipărise cu multă prudenţă acest ultim număr. Cînd scriu aceste rînduri, am sub ochi caietul cu situaţia financiară a revistei, scris de mîna doamnei Florica Popa şi văd că acest număr a fost imprimat numai în 1200 de exemplare, în loc de 2000, cît era tirajul obişnuit” (op. cit., p. 143). În fapt, în tot anul 1940, din motive evidente, tirajul revistei a fost de 1200 exemplare, aşa cum rezultă din „Caiet de distribuţie şi expediţie a Însemnărilor ieşene”.