La împlinirea a 140 de ani de la nașterea lui George Topîrceanu, poet, prozator, memorialist, publicist și traducător, membru corespondent al Academiei Române, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași organizează, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, expoziția virtuală foto-documentară George Topîrceanu – 140 de ani de la naștere. Expoziția este menită să readucă în prim-plan viața, personalitatea și opera lui G. Topîrceanu, cunoscut ca un „ironist rafinat și umorist melancolic, de mare virtuozitate poetică”.

„Topârceanu a fost și în viața și în opera lui un mare artist. A trăit și a scris ca un artist. S’a izolat voluntar, fără ostentație și fără manifestări demonstrative. S’a retras, nu fiindcă disprețuia prea mult pe alții, dar fiindcă nu vroia să le ceară nimic și fiindcă avea în el suficiente resurse pentru a găsi în viața retrasă, suprema mulțumire. Prea cerebral în aparență, el a pus totuși în viața lui, și chiar în această izolare, mai presus de orice, acel lirism al propriului său eu, din care se nasc, profund simțite, adevăratele opere de artă. El avea tactul și măsura lirismului său.
Topârceanu a fost prin temperament un clasic, echilibrând armonios și fără exagerări toate facultățile omenești, adică, și ceea ce ține de simțirea ființei ca și ceea ce ține de rațiunea ei. A avut într’un grad înalt, acea pudoare a lirismului, care provine dintr’un autocontrol al inteligenței, ‒ și le-a împăcat pe amândouă într’o estetică și impecabilă armonie. Topârceanu a cerut prea puțin vieții, dar și-a pretins totul sie însuși.
Nu a cerut vieții decât răgazul de a o simți, de a o medita, de a o trăi conștient de minunăția ei. Nu i-a cerut onoruri, nici demnități, nici avere. Nu le-a dorit. A vroit să trăiască în contemplație, să trăiască în copil al naturei și să se bucure în mijlocul ei, fără răspunderi, fără greutăți inutile pe care să și le facă singur, fără ambiții care să-i strice viața sau să-i falsifice aspectele și valorile ei. Nu a umblat să-și complice viața; a avut pasiunea simplității ei admirabile, a acelei simplități în care, omul rămâne-întreg al lui însuși.
A trăit modest și retras. Aș putea spune aproape: a cerut voie să trăiască lăsat în pace, el cu el însuși, și cu pasiunile; lui dintre care, unele aveau ceva din savoarea pasiunilor pe care le au copiii. Și a murit modest și retras, fiindcă un destin absurd nu i-a mai dat voe să contemple viața, tocmai atunci când o înțelegea mai bine, și avea dreptul să o trăiască mai calm. A cerut foarte puțin vieții, și i s’a luat totul. În schimb el s’a cheltuit în opera lui pe care a dorit-o cât este cu putință mai perfectă.
Topârceanu este printre puținii poeți care au izbutit să prezinte o operă muncită, într’o formă rară de spontaneitate. Versul lui este parcă predestinat. Parcă l-a găsit așa undeva, gata făcut de oameni, ca să exprime un sentiment atât de adevărat, încât părea prea simplu”. (Demostene Botez, Moartea lui Gh. Topârceanu în: Adevěrul literar și artistic, Luni 10 mai 1937, Anul 51, nr. 16.342, p. 1).