Expoziția Poetul cel dintâi, organizată de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, schițează (în cheie documentară) portretul spiritual și intelectual al ierarhului-cărturar, Dosoftei, pe baza unor surse de informare (tipărite sau electronice) aflate în colecțiile sale. Evenimentul expozițional dedicat „primului poet român de clasă europeană” (cum l-a definit I.C. Chițimia) vizează, la distanța celor patru veacuri de la nașterea sa, abordarea „ostenințelor dosofteiene” consacrate atât vieții spirituale, cât și scrisului literar.
Deschisă în sediul central al bibliotecii (etajul 1), până la sfârșitul lunii decembrie 2024, expoziția propune vizitatorilor o descindere imaginativă în biografia și opera celui „dintâi dintre vlădicii Principatelor” (N. Cartojan), Mitropolitul Dosoftei (Dimitrie Barila, Bărilă sau Borâlă – pe numele său laic).
„Sigur, pentru specialiștii în valori arhaice există pericolul supraevaluării. După cum și, excedați de modernisme, unii cititori rafinați se întorc, spre odihna spiritului, admirativ, la simplități arhaice. «Simțul nostru literar actual – scria Paul Zarifopol – ne face să gustăm unele versuri din Psaltirea lui Dosoftei, nu numai în savoarea lor de trecut îndepărtat; ci găsim în ele și o frumusețe directă: arhaismul lor e în acord cu sentimentul nostru viu al trecutului.”
Sorohan, Elvira. „Mitropolitul Dosoftei într-o nouă perspectivă”. În: Mitropolitul Dosoftei în contextul culturii române medievale: interpretări, reevaluări, sinteze / coordonare ştiinţifică: Pavel Balmuş, Svetlana Korolevski. Iaşi: Tipo Moldova, 2014, p. 150.
„Iar admirabila sa tălmăcire, care e de fapt o refacere a Psalmilor în viziune românească, reconstruiește în ordinea scriiturii acel univers strîns pe zidurile Voronețului în ordinea vizualului.”
Dumitrescu-Bușulenga, Zoe. „Un umanist al culturii europene”. În: România literară, 26.09.1974, nr. 39, p. 15.
(Digiteca ARCANUM https://www.arcanum.com/ro/ – cu acces gratuit în toate spațiile de lectură din rețeaua BCU „M. Eminescu” Iași)
„Dacă pleci dis-de-dimineață pe întinderea Psaltirei în versuri, poți culege cu încîntare bruma ei de literatură română timpurie, un buchet de floricele de stil modest, dar sincer şi sfințit de cugetul curat. Un buchet care poate ilustra frumos coperta primelor noastre apucături lirice culte. Sîntem în secolul XVII, umblăm desculți prin «foaie verde», ceea ce nu-i rău, dar tragem cu coada ochiului și spre lumina cărții. Tipăriturile acestui veac sînt, cum s-a observat, mai toate bisericești. A le scoate, ne alegem cu ateismul, dar rămînem fără documente, fără nici un Dumnezeu, şi ne pierdem în batiștea neamurilor. Deci, diecii și copiştii mînăstirilor, primeniţi cu anterie noi, nu-și văd capul din treburile cărturăreşti, întind pe pîine litera sfinţită și-o împart la săraci, să ştie şi să fie cu luare-aminte.”
Sorescu, Marin. Dosoftei „adînc din cărţi ştia”. În: Revista de istorie şi teorie literară, tom. 32, 1983, nr. 4, p. 108-112.
(Biblioteca Digitală a BCU „M. Eminescu” https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/83597)
„Dar nu este la Dosoftei numai acest extraordinar efort tehnic, ci și o calitate deopotrivă de extraordinară a scriiturii, pe o gamă care cuprinde suavul, grotescul, delicatețea, vigoarea, muzicalitatea, plasticitatea, solemnitatea, pamfletul, rugăciunea, hula, sfiosul, sentențiosul, plângerea ori bucuria. A străbate Psaltirea echivalează cu o călătorie printr-o țară a minunilor poetice.”
Manolescu, Nicolae. Istoria critică a literaturii române: 5 secole de literatură. Piteşti: Paralela 45, 2008, p. 33.
(Biblioteca Digitală a BCU „M. Eminescu” https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/45311)
„Prin «darul» făcut «limbii rumânești», […] Dosoftei n-a coborât Sacrul asupra unei simple limbi vernaculare; prelat și poet «dăruit» de Dumnezeu, el a făptuit un miracol: a ridicat limba română («A tale dintr-ale Tale, Ție aducând pespre toate și derep-toate») către Sacralitate.”
Mazilu, Dan Horia. Introducere în opera lui Dosoftei. Bucureşti: Minerva, 1997, p. 160.
„Ce suflet de pe vremuri a revenit stingher?
Ce umbră se’ntrupează în umbra din ungher?
Din razele de lună au scăpărat scântei:
Patriarhal, în cârjă, se’nalță Dosoftei.
Păinjenișul vremii cu mâini uscate rumpe;
Se-aprind, ca nestemate, odăjdiile’i scumpe,
Și barba pieptănată pe piept i se desface,
Și dreapta și-o ridică în biblic semn de pace….
Și pacea și vecia și luna sunt cu el.”
Pillat, Ion. „Dosoftei Mitropolitul” [fragment]. În: Bătrânii. [Bucureşti]: Cartea Românească, 1922, p. 6.
(Biblioteca Digitală a BCU „M. Eminescu” https://dspace.bcu-iasi.ro/handle/123456789/36301)
