Toate culorile lumii – Umanismul

Cicero

Platon

Continuăm periplul printre principalele curente şi mişcări literare, oprindu-ne asupra Umanismului. Lumea prezentului trece prin majore transformări geo-politice, climatice şi economice, impunându-se acum, mai mult decât oricând, revalorizarea conceptului de umanism (toate „–ismele” esenţiale apar odată cu acesta!).

Mişcare culturală şi literară de vastă amploare, delimitată istoric între sec. XIV-XVI, Umanismul nu poate fi gândit şi cercetat în afara Renaşterii. Succesoare Evului Mediu, perioada Renaşterii a însemnat o deschidere a lumii către cultura profană, către cercetare ştiinţifică şi studii liberale. Găsit în textele lui Cicero, „termenul humanitas avea sensul de cultură” (Comorovski, 1972, p. XXVI) şi a reprezentat pentru umanişti/renaşcentişti sistemul educaţional şi literar a cărui axă era valorificarea posibilităţilor individual-umane. În 1808, teologul german Friedrich Niethammer foloseşte cuvântul „umanism” pentru a indica „teoria despre educaţie, care încerca să apere locul acordat de tradiţie studiilor clasice” (Kristeller, 1956, p. 24, citat de Comorovski, ibid.).

Apărut ca mişcare de avangardă şi revoluţie culturală, Umanismul continuă să  exprime dezideratele lumii moderne de a găsi fericirea terestră şi de a îmbunătăţi constant-eficient viaţa atât de trecătoare. Curent polisemic de gândire concentrat pe restaurarea lumii greco-latine, Umanismul este şi sistemul filosofic care a generat „întrebările existenţiale”, plasând omul în centrul societăţii, cu toate îndoielile şi fricile sale.

În general, cercetarea socio-istorică a Renaşterii accentuează falia dihotomică dintre aceasta şi Evul Mediu: forma mentis a omului medieval se supune teologiei, în timp ce omul renascentist sparge orizonturile şi descoperă noi structuri etice şi politice; „Cosmosul, Pământul şi cuvântul reduse în Evul Mediu la sistemul ptolemeic, la Europa cuprinsă între Atlantic şi Mediterana, Vulgata şi Aristotel” (Comorovski, ibid., p. XVI) se extind odată cu marile descoperiri geografice, invenţia tiparului şi a lunetei, a busolei, dar şi a prafului de puşcă. Mentalitatea medievală era structural-incompatibilă cu cea a Antichităţii, insubordonată teologiei, cultura antică fiind mai ales ignorată sau interpretată greşit.

Descoperirea „lumilor noi” a condus la apariţia şi acceptarea unor noi „forme culturale”, a unor noi coordonate etice şi politice. Oamenii şi-au schimbat odată cu extensia spaţială mentalitatea, modul de a privi viaţa în raport cu „ceilalţi”. Acum află omenirea ce înseamnă alteritatea şi cum să se repoziţioneze moral şi conceptual faţă de aceasta. Lumea devine vastă şi diversă, iradiind în mii de culori, fără să se piardă caracterul unic al fiecăruia.

Pietà – Michelangelo

Pentru cine s-a întrebat vreodată „la ce foloseşte literatura, o bibliotecă sau limba greacă?” deşi nu ne ajută nici să respirăm, nici să ne hrănim, Umanismul este cel dintâi răspuns. Omul modern al Renaşterii a apelat întru desăvârşirea sa la studiul textelor antice greco-latine, filologia fiind prima dintre ştiinţe care se eliberează acum de dogmatismul feudal. A stăpâni limbile clasice – latină şi greacă – devine condiţie necesară (nu şi suficientă) pentru realizarea oricărui studiu. În Evul Mediu textele originale ale Antichităţii erau fie ignorate, fie reinterpretate naiv, în manieră exclusiv religioasă. Umaniştii recurg la surse, încearcă (şi reuşesc) să stabilească autenticitatea acestora, să elimine erorile de transcriere şi limbaj, dezvoltă spiritul critic şi metoda ştiinţifică de cercetare. În epocă, studia humanitatis cuprindeau: gramatica, retorica, poezia, istoria, filozofia. Studenţii epocii îi numesc pe profesorii care le predau humanista! „Studiul şi imitaţia modelelor antice (…) au părut umaniştilor mijloace suficiente în opera de reconstruire a unei lumi mai bune în vremea lor” (Dumitrescu-Buşulenga, 1975, p. 33).

Umaniştii se formau în marile universităţi europene sau studiau singuri (Olahus). Pentru toţi, însă, era problematic accesul la informaţie. Manuscrisele antice nu se găseau la tot pasul! Până la apariţia tiparului mobil, manuscrisele erau copiate în mănăstirile medievale, aici constituindu-se de-a lungul timpului primele biblioteci importante. Renaşcentişti precum Petrarca sau Niccolò Niccoli şi-au alcătuit biblioteci personale. Biblioteca lui Niccolò Niccoli (1363-1437) însuma 800 de manuscrise, pe care, după moartea sa, le va prelua mănăstirea San Marco din Florenţa, înfiinţându-se astfel biblioteca „Marciana”, prima bibliotecă publică a vremii. Preţioasa bibliotecă a familiei Medici va ajunge după mai multe aventuri în clădirea de lângă biserica San Lorenzo din Florenţa, „Laurenţiana” devenind cea mai frumoasă bibliotecă a Renaşterii.

Erasmus din Rotterdam

Rezultat al unui cumul de circumstanţe economice, politice şi sociale, Umanismul se va exprima diferit în Vestul Europei faţă de Est. Occidentul umanist accelerează laicizarea cunoaşterii în timp ce cărturarii est-europeni vor promova antropocentrismul din perspectivă mai cu seamă religioasă. Pornit în Renaştere, Umanismul străbate epoci istorice, redefinind natura umană ca sinteza dintre libertate-cunoaştere-creaţie.

Francesco Petraca

William Shakespeare

Expoziţia noastră îi cuprinde pe cei mai de seamă reprezentanţi ai Umanismului renascentist occidental, începând cu Francesco Petrarca, Erasmus din Rotterdam, Boccaccio până la William Shakespeare, François Rabelais, Thomas Morus.

Nicolaus Olahus

Umanismul românesc s-a dezvoltat cu accent deosebit pe descoperirea romanităţii, a latinităţii limbii şi poporului. Cărturari umanişti  consacraţi în spaţiul românesc: Nicolaus Olahus, Udrişte Năsturel, Miron Costin, Grigore Ureche, Dosoftei, Ion Neculce. Biblioteca noastră tezaurizează exemplare de carte originală ale cărturarilor români şi străini, adevărate comori spirituale ale umanităţii, alături de elegante ediţii moderne.

Dragi vizitatori din toată lumea, foarte probabil Protagoras nu a bănuit cât de mult îl vor preţui umaniştii, cei care i-au valorificat sintagma „Omul este măsura tuturor lucrurilor”, transformând-o în motto renascentist. Noi toţi, la distanţă de cinci secole, avem acelaşi reper fundamental umanist: omul e universul întreg, dar diversitatea umană determină tot atâtea reprezentări ale lumii!

Vă lăsăm în compania marilor maeştri şi vă multumim pentru vizită!

Expoziția a fost realizată de bibliotecarii: Cornelia Huceanu şi Delia Bucos, cu sprijinul logistic: Lăcrămioara Chihaia, Norica Robu.