La 135 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu, socotim că este o datorie de aleasă recunoștință de a promova creația marelui poet român. Eforturile editorilor, mărturiile celor care l-au cunoscut, alesele gânduri așternute de aceia care i-au cercetat opera, încercările de a o face cunoscută prin traduceri în limbi străine sunt puse la dispoziția cercetătorilor și iubitorilor de frumos prin proiectul „Colecția digitală Eminescu” (PROEM) inițiat de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” în luna ianuarie 2022, de ziua „poetului nepereche”. Proiectul se înscrie în programul instituțional de conservare și prezervare a moștenirii culturale și de valorificare a documentelor de patrimoniu, deschizând noi posibilități de cercetare a operei eminesciene. Rezultat al unei munci de echipă, acest proiect se dezvoltă continuu, facilitând accesul la opera acestuia, la traduceri, iconografie, versuri pe note muzicale, precum și la primele texte cu interpretări ale operei eminesciene, amintiri sau portrete literare.
Urmând criteriul cronologic, au fost digitizate importante ediții ale operei eminesciene (Maiorescu, Morțun, Șaraga, Chendi, Adamescu, Scurtu, Lovinescu, Perpessicius ș.a.) – versuri antume sau postume, proză, publicistică, scrisori –, dintre care nu lipsesc nici cele bibliofile, cu ilustrații aparținând lui Mișu Teișanu, A. Murnu, Jean Steriadi, Al. Poitevin-Skeletti, Camil Ressu, A.I. Brătescu-Voinești. Pot fi accesate în colecția digitală și ediții din primul sfert al secolului al XX-lea – „Basme”, „Sărmanul Dionis”, „Făt-Frumos din lacrimă”, „Geniu Pustiu” –, mai puțin cunoscute publicului larg. Pentru a avea o imagine cât mai completă a activității lui Eminescu, sunt prezente și edițiile traducerilor făcute de acesta, „Laïs (Le joueur de flute): comedie antică într’un act, în versuri” de Émile Augier sau „Lanţul de aur: novelă svediană” de Adam Onkel, precum și prefața pe care Eminescu o scrie la lucrarea lui E. Baican, „Literatura populară sau palavre și anecdote”, București, 1882, care evidențiază concepția poetului despre literatura populară. Nu lipsite de interes sunt poeziile lui Eminescu prezente în antologii (M. Pompiliu, 1885; Dunăreanu, 1921).
Mihai Eminescu, Luceafărul = Az Esticsillag, il. Erdős, Paul, 1964Problema capitală a ecoului operei eminesciene în lume este, fără îndoială, aceea a traducerii. Până în 1970, Eminescu era deja tradus în peste 35 de limbi, de peste 200 de traducători, date care nu includ studiile monografice, exegezele critice, disertațiile sau poeziile omagiale consacrate lui. Ca urmare a formaţiei sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost în limba germană, realizate chiar de regina Carmen Sylva. Tot în germană sunt tălmăcirile semnate de Em. Grigorovitza, W. Majerczik, Edgar von Hertz, V. Teconția, Maximilian W. Schroff, Konrad Richter, Viktor Orendi-Hommenau, N.N. Botez, Imm. Weissglas, L. Tomoiagă. În limba franceză apare basmul „Făt-Frumos din lacrimă”, devenit „Bel-Enfant de la larme”, în traducerea lui Jules Brun și a lui Léo Bachelin (bibliotecarul regelui Carol I), care semnează culegerea „Sept contes roumains”. Acestei traduceri i s-au adăugat apoi cele realizate de Mărgărita Miller-Verghy, Al. Gr. Suţu (Soutzo), S. Pavès. În engleză își aduc contribuția E. Sylvia Pankhurst, combatantă feministă și om de cultură, care colaborase cu românul I.O. Stefanovici-Svensk, pe atunci la studii în Anglia, ulterior profesor de engleză la Cluj, compozitorul român D. Cuclin, anglistul Petre Grimm, în italiană Ramiro Ortiz, profesor de italiană la Universitatea din București, și Umberto Cianciòlo, în bulgară Boris Kolev, în polonă Emil Zegadłowicz, în maghiară Finta Gerő, în aromână George Perdichi, în albaneză Dhimitri P. Pasko.
Mihai Eminescu, Luceafărul = Hypérion = Lucifer = Hyperion, Bucureşti, 1964Efortul de a-l traduce pe Eminescu are rolul de a evidenția excepționala valoare artistică a creației sale. În anii ’50 opera poetului a fost tălmăcită în limba rusă (Ju. Kojevnikov și I. Mirimski) și în alte limbi ale republicilor din URSS – gruzină (Grigol Abašidze) și ucraineană. Tot acum apar mai multe ediții în limba română tipărite la Chișinău (RSS Moldovenească) sau traduceri în limbile sârbo-croată, maghiară (Jékely Zoltán, Franyó Zoltán) sau germană tipărite la București. De mare interes pentru cercetători sunt „Antologia Segall – poeți români traduși în idiș” de poetul botoșănean Sal Segall și antologia în limba armeană de H. Dj. Siruni. Se publică ediții ilustrate de Magda Cordescu, Alexandru Alexe, Florica Cordescu, Ligia Macovei, Erdös I. Pál sau Jules Perahim (volumul „Poezii”, într-un tiraj impresionant de peste 40.000 de exemplare).
Primele scrieri despre Eminescu publicate la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea (lucrări semnate de Alexandru Vlahuță, I. Scurtu, Em Grigorovitza, Teodor V. Ștefanelli, Octav Minar) întregesc documentar biografia lui Mihai Eminescu și readuc în prim plan personalităţi şi evenimente care, într-un fel sau altul, au avut legătură cu poetul. Nu lipsesc nici lucrări inspirate din opera poetului, lucrări care rescriu versurile și proza eminesciană sub forma pieselor de teatru sau lucrări care au drept personaje pe poetul însuși sau vocile lui lirice – Cătălin sau Cătălina –, de care aminteau în studiile lor T. Vianu și Nicolae Manolescu. De mare interes documentar sunt lucrările omagiale publicate la 20 de ani de la moartea poetului (Octav Minar), la 40 (N. Iorga), la 45 (volum editat de Comitetul „Pro Eminescu”), la 50 (volum editat sub auspiciile Academiei Române) și la 75 de ani (volum editat de Colonia Română din Austria).
În mai puțin de două decenii, poetul trebuia să se cheltuiască febril, ca și cum ar fi presimțit că trecerea îi va fi grabnică în această viață. O rândunea care intră pe fereastră și iese pe alta: atât i-a fost clipa, traiectorie fulgurantă, care va dura în veșnicie după ce steaua s-a stins. Materialul poetic postum abia acum se dezvăluie într-o bogăție copleșitoare. (…) În mai puțin de două decenii Mihai Eminescu a rupt drumuri nouă în poezia românească. S-a adâncit – scafandru unic și uimitor – în mitul și lirica populară. A restituit poporului – măiestru șlefuitor – diamantele sufletului lui generațiilor acestui neam. (M. Sadoveanu, Eminescu)
Mihai Eminescu este patronul spiritual al bibliotecii din Iași, pe care a condus-o de la 1 septembrie 1874 până la 1 iulie 1875, îndeplinindu-și atribuţiile de bibliotecar cu pasiune și urmărind îndeosebi îmbogăţirea fondului bibliotecii cu manuscrise şi tipărituri vechi, menite să constituie un tezaur pentru studierea limbii, istoriei şi culturii medievale româneşti. Colecția digitală Eminescu pe care echipa de la Iași o dezvoltă continuu este modalitatea prin care biblioteca pe care poetul a slujit-o necondiționat contribuie la promovarea operei acestuia.
În rezonanță cu activitățile de prelucrare digitală a operei eminesciene, partenerul nostru instituțional Memorialul Ipoteşti – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu desfășoară, în perioada 12-16 iunie 2024, o suită de evenimente destinate publicului iubitor de cultură care pot fi vizualizate aici.
Colecția digitală Eminescu este dezvoltată de Departamentul Colecții Speciale, cu sprijinul colegilor de la Departamentul Conservarea Colecțiilor și de la Biblioteca de Litere. Expoziţie virtuală realizată de: Lăcrămioara Chihaia, Irina Sandu, Oana Coman, Cristina Gavrilean, Alina Frunză, Ecaterina Croitor.
