Urmând criteriul cronologic, au fost digitizate importante ediții ale operei eminesciene (Maiorescu, Morțun, Șaraga, Chendi, Adamescu, Scurtu, Lovinescu, Perpessicius ș.a.) – versuri antume sau postume, proză, publicistică, scrisori –, dintre care nu lipsesc nici cele bibliofile, cu ilustrații aparținând lui Mișu Teișanu, A. Murnu, Jean Steriadi, Al. Poitevin-Skeletti, Camil Ressu, A.I. Brătescu-Voinești. Pot fi accesate în colecția digitală și ediții din primul sfert al secolului al XX-lea – „Basme”, „Sărmanul Dionis”, „Făt-Frumos din lacrimă”, „Geniu Pustiu” –, mai puțin cunoscute publicului larg. Pentru a avea o imagine cât mai completă a activității lui Eminescu, sunt prezente edițiile traducerilor făcute de acesta, „Laïs (Le joueur de flute): comedie antică într’un act, în versuri” de Émile Augier sau „Lanţul de aur: novelă svediană” de Adam Onkel, precum și prefața pe care Eminescu o scrie la lucrarea lui E. Baican, „Literatura populară sau palavre și anecdote”, București, 1882, care evidențiază concepția poetului despre literatura populară. Nu lipsite de interes sunt poeziile lui Eminescu prezente în antologii (M. Pompiliu, 1885; Dunăreanu, 1921).
Problema capitală a ecoului operei eminesciene în lume este, fără îndoială, aceea a traducerii. Până în 1970, Eminescu era deja tradus în peste 35 de limbi, de peste 200 de traducători, date care nu includ studiile monografice, exegezele critice, disertațiile sau poeziile omagiale consacrate lui. Ca urmare a formaţiei sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost în limba germană, realizate chiar de regina Carmen Sylva. Tot în germană sunt tălmăcirile semnate de Em. Grigorovitza, W. Majerczik, Edgar von Hertz, V. Teconția, Maximilian W. Schroff, Konrad Richter, Viktor Orendi-Hommenau, N.N. Botez, Imm. Weissglas, L. Tomoiagă. În limba franceză apare basmul „Făt-Frumos din lacrimă”, devenit „Bel-Enfant de la larme”, în traducerea lui Jules Brun și a lui Léo Bachelin (bibliotecarul regelui Carol I), care semnează culegerea „Sept contes roumains”. Acestei traduceri i s-au adăugat apoi cele realizate de Margareta Miller-Verghy, Al. Gr. Suţu (Soutzo), S. Pavès. În engleză își aduc contribuția E. Sylvia Pankhurst, combatantă feministă și om de cultură, care colaborase cu românul I.O. Stefanovici-Svensk, pe atunci la studii în Anglia, ulterior profesor de engleză la Cluj, compozitorul român D. Cuclin, anglistul Petre Grimm, în italiană Ramiro Ortiz, profesor de italiană la Universitatea din București și Umberto Cianciòlo, în bulgară Boris Kolev, în polonă Emil Zegadłowicz, în maghiară Finta Gerő, în aromână George Perdichi, în albaneză Dhimitri P. Pasko. În timp, în colecția digitală se vor adăuga tălmăciri ale operei eminesciene și în alte limbi.
Primele scrieri despre Eminescu publicate la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea (lucrări semnate de Alexandru Vlahuță, I. Scurtu, Em Grigorovitza, Teodor V. Ștefanelli, Octav Minar) întregesc documentar biografia lui Mihai Eminescu și readuc în prim plan personalităţi şi evenimente care, într-un fel sau altul, au avut legătură cu poetul. De mare interes documentar sunt lucrările omagiale publicate la 20 de ani de la moartea poetului (Octav Minar), la 40 (N. Iorga), la 45 (volum editat de Comitetul „Pro Eminescu”), la 50 de ani (volum editat sub auspiciile Academiei Române). Recunoașterea influenței lui Eminescu asupra contemporanilor și a posterității a contribuit la conturarea unui curent literar, despre care vorbește Vlahuță în 1892.