În ansamblul preocupărilor ştiinţifice ale lui Dimitrie Cantemir un loc important îl ocupă istoria poporului român. După „Descrierea Moldovei”, Cantemir reia această problemă în lucrarea „Hronicul vechimiei a romano-moldo-vlahilor”. La baza acesteia stă manuscrisul latin intitulat „Historia Moldo-Vlahica” (1717), pe care Cantemir l-a redactat la sugestia Academiei din Berlin şi pe care l-a tradus ulterior în limba română, l-a dezvoltat şi revizuit până în ultimele zile ale vieţii sale. Această ultimă formă a „Historiei Moldo-Vlahica” este şi cea din urmă operă a lui Cantemir, cunoscută sub titlul „Hronicul vechimiei a romano-moldo-vlahilor”.
Lucrare de întinsă erudiţie, „Hronicul” este prima istorie critică şi sintetică a poporului român, cu care Cantemir deschide, ca în multe alte domenii, drumul cercetării ştiinţifice, al investigaţiei de nivel academic, depăşind în istoriografia românească metodele abordate de cronicari. Lucrarea impresionează prin metoda de lucru, atitudinea critică a autorului în selectarea informaţiilor şi argumentelor, spiritul combativ şi obiectivitate, dar mai ales prin varietatea şi bogăția izvoarelor folosite (154 de autori şi titluri acoperind domenii precum istorie, geografie, filosofie, literatură etc.). Autorul şi-a adunat informaţiile necesare din surse publicate şi nepublicate – cronici turceşti, persane, arabe, sârbe, moldave şi valahe. A consultat memorii şi lucrări literare în germană, franceză, italiană şi poloneză, precum şi literatura populară, folosindu-se şi de informaţii din sfera arheologiei şi a numismaticii.
Cantemir intenţionează să alcătuiască o istorie a poporului român – moldoveni, valahi şi transilvăneni laolaltă – de la colonizarea Daciei de către romani până în vremea sa. „Hronicul…” era proiectat să apară în doua volume, dar numai primul (care cuprinde evenimentele de la începuturi până în secolul XIII, întemeierea statelor Ţării Românești și Moldovei) a fost terminat, din cauza morţii neaşteptate a autorului. Ideile călăuzitoare ale Hronicului sunt enunţate chiar din prima carte a „Prolegomenelor”: unitatea naţională, originea şi continuitatea românilor în Dacia. Cantemir susţine teoria originii exclusive latine a poporului roman, anticipând astfel una dintre ideile de bază ale Şcolii Ardelene.
Versiunea românească nu s-a păstrat în text autograf, ci a fost copiată de un secretar al principelui, de mâna autorului fiind scrise numai prefeţele, cuvântul către cititor, Catastihul izvoarelor, cronologia, Scara finală, referinţele marginale, glosările şi interventiile pe text. Manuscrisul considerat original, întrucât nu se cunosc alte variante premergătoare, se află la Arhiva de Stat a Moscovei.
Lucrarea a rămas în manuscris mai mult de un secol de la moartea lui Cantemir, excepţie făcând prima imprimare în chirilică de către Gheorghe Săulescu, la Iaşi. Apărută în două volume, în anii 1835-1836, această ediţie prezintă mari lipsuri și numeroase intervenţii ale editorului, atât din punct de vedere al formei, cât şi al conţinutului. În 1901, apare la Bucureşti, din iniţiativa Societăţii Academice Române, ediţia alcătuită de Grigore Tocilescu, cu alfabet latin, rezultată din colaţionarea textului ieşean cu manuscrisul de la Moscova şi compararea cu versiunea latină a aceleiaşi opere. Prima ediţie modernă a „Hronicului…” şi cea de-a doua realizată după toate rigorile ştiinţifice de către Stela Toma apare abia peste un secol (1999-2000) la Editura Minerva.