Arhitect, urbanist, pictor, eseist, G.M. Cantacuzino se profilează distinct în perioada dintre cele două războaie și încă două decenii după aceea, până la trecerea sa în eternitate în toamna anului 1960. Numele lui se leagă și de o altă fațetă a personalității sale: generozitatea cu care artistul se oferă timpului său și eternității. Donația pe care a făcut-o Bibliotecii Centrale Universitare din Iași cu puțin timp înainte de a se stinge din viață este un exemplu în acest sens.

În Galeriile Fundației Regale – Cupolă sunt expuse câteva dintre acuarelele realizate de G.M. Cantacuzino, intrate în patrimoniul Bibliotecii. În scrisoarea de donație adresată directorului instituției, în septembrie 1960 acesta nota: „În ceea ce privește seria de acuarele și schițe din Iași și Moldova, n-am izbutit să fac cuvenita selecție deoarece am fost la București, numai în treacăt și în mare grabă. Vă promit însă că în cursul acestei toamne o voi face și pe aceasta…” În încercarea de a prezenta acest oraș al datinii, într-un joc cu lumina și culoarea, G.M. Cantacuzino surprinde momente ale măreției trecutului: Turnul Golia, cupolele Bisericii Sf. Sava, clopotnița înaltă a Bisericii Bărboi, imaginea Bisericii Sf. Neculai Domnesc conturată printre frunzele verzi ale copacilor sau Palatul Culturii profilându-se în zarea aburindă. Nu lipsit de interes este și peisajul rustic zugrăvit în culorile toamnei sau copacul singuratic încărcat de simboluri: „Astăzi de dimineață desenam un copac. Era un salcâm chinuit din curtea în care poposisem în ultima călătorie”. (G.M. Cantacuzino, Scrisorile către Simon, Scrisoarea IX)