Eminescu a fost o personalitate copleşitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenţă, memorie, curiozitate intelectuală, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului. Din acest motiv putem spune că „fără Eminescu am fi mai altfel şi mai săraci” (Tudor Vianu). Eminescu este un poet viu, opera sa având încă multe de oferit criticilor şi istoricilor literari, editorilor şi traducătorilor. Efortul de editare sau traducere a operei eminesciene, de o diversitate atât de mare, nu este nici pe departe încheiat. Fondul documentar Mihai Eminescu, edițiile operei eminesciene și traducerile care se află în colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” sunt puse, începând din anul 2022, la dispoziţia publicului în format digital. Proiectul „Colecția digitală Eminescu” (PROEM) inițiat de Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” a început în luna ianuarie, de ziua „poetului nepereche” și se înscrie în programul instituțional de conservare și prezervare a moștenirii culturale și de valorificare a documentelor de patrimoniu, deschizând noi posibilități de cercetare a operei eminesciene. Rezultat al unei munci de echipă, acest proiect facilitează cercetătorilor și iubitorilor lui Eminescu accesul la opera acestuia, la traduceri, iconografie, versuri pe note muzicale, precum și la primele texte cu interpretări ale operei eminesciene, amintiri sau portrete literare.
„Erà o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă şi senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedeà că cineva este înăuntru; un zîmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr’o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. «Mă recomand, Mihail Eminescu». Aşà l-am cunoscut eu.” (I.L. Caragiale)
Urmând criteriul cronologic, au fost digitizate importante ediții ale operei eminesciene (Maiorescu, Morțun, Șaraga, Chendi, Adamescu, Scurtu, Lovinescu, Perpessicius ș.a.) – versuri antume sau postume, proză, publicistică, scrisori –, dintre care nu lipsesc nici cele bibliofile, cu ilustrații aparținând lui Mișu Teișanu, A. Murnu, Jean Steriadi, Al. Poitevin-Skeletti, Camil Ressu, A.I. Brătescu-Voinești. Pot fi accesate în colecția digitală și ediții din primul sfert al secolului al XX-lea – „Basme”, „Sărmanul Dionis”, „Făt-Frumos din lacrimă”, „Geniu Pustiu” –, mai puțin cunoscute publicului larg. Pentru a avea o imagine cât mai completă a activității lui Eminescu, sunt prezente edițiile traducerilor făcute de acesta, „Laïs (Le joueur de flute): comedie antică într’un act, în versuri” de Émile Augier sau „Lanţul de aur: novelă svediană” de Adam Onkel, precum și prefața pe care Eminescu o scrie la lucrarea lui E. Baican, „Literatura populară sau palavre și anecdote”, București, 1882, care evidențiază concepția poetului despre literatura populară. Nu lipsite de interes sunt poeziile lui Eminescu prezente în antologii (M. Pompiliu, 1885; Dunăreanu, 1921).
Problema capitală a ecoului operei eminesciene în lume este, fără îndoială, aceea a traducerii. Până în 1970, Eminescu era deja tradus în peste 35 de limbi, de peste 200 de traducători, date care nu includ studiile monografice, exegezele critice, disertațiile sau poeziile omagiale consacrate lui. Ca urmare a formaţiei sale culturale germane, primele traduceri ale operei sale poetice au fost în limba germană, realizate chiar de regina Carmen Sylva. Tot în germană sunt tălmăcirile semnate de Em. Grigorovitza, W. Majerczik, Edgar von Hertz, V. Teconția, Maximilian W. Schroff, Konrad Richter, Viktor Orendi-Hommenau, N.N. Botez, Imm. Weissglas, L. Tomoiagă. În limba franceză apare basmul „Făt-Frumos din lacrimă”, devenit „Bel-Enfant de la larme”, în traducerea lui Jules Brun și a lui Léo Bachelin (bibliotecarul regelui Carol I), care semnează culegerea „Sept contes roumains”. Acestei traduceri i s-au adăugat apoi cele realizate de Margareta Miller-Verghy, Al. Gr. Suţu (Soutzo), S. Pavès. În engleză își aduc contribuția E. Sylvia Pankhurst, combatantă feministă și om de cultură, care colaborase cu românul I.O. Stefanovici-Svensk, pe atunci la studii în Anglia, ulterior profesor de engleză la Cluj, compozitorul român D. Cuclin, anglistul Petre Grimm, în italiană Ramiro Ortiz, profesor de italiană la Universitatea din București și Umberto Cianciòlo, în bulgară Boris Kolev, în polonă Emil Zegadłowicz, în maghiară Finta Gerő, în aromână George Perdichi, în albaneză Dhimitri P. Pasko. În timp, în colecția digitală se vor adăuga tălmăciri ale operei eminesciene și în alte limbi.
Primele scrieri despre Eminescu publicate la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea (lucrări semnate de Alexandru Vlahuță, I. Scurtu, Em Grigorovitza, Teodor V. Ștefanelli, Octav Minar) întregesc documentar biografia lui Mihai Eminescu și readuc în prim plan personalităţi şi evenimente care, într-un fel sau altul, au avut legătură cu poetul. De mare interes documentar sunt lucrările omagiale publicate la 20 de ani de la moartea poetului (Octav Minar), la 40 (N. Iorga), la 45 (volum editat de Comitetul „Pro Eminescu”), la 50 de ani (volum editat sub auspiciile Academiei Române). Recunoașterea influenței lui Eminescu asupra contemporanilor și a posterității a contribuit la conturarea unui curent literar, despre care vorbește Vlahuță în 1892.
„Reintrat în «cumințenia pământului» românesc, Eminescu s‑a întors îmbogățit enorm din vagațiile lui (de necuprins încă pentru noi) prin lumea valorilor universale și a articulat, în modul său atât de particular, de original, orizontul culturii noastre cu orizontul valorilor general umane. Și din sinteza atât de rară, poate încă neevaluată la prețul ei real, operată de el între viziunea tradițională și cea de vaste deschideri înspre lume, s‑a dedus pentru universul spiritului românesc o valoare în a cărei «eternitate» credem.” (Zoe Dumitrescu-Bușulenga)
