Împrumut la domicliu și restituiri

Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” redeschide luni, 31 august 2020, serviciul de împrumut la domiciliu pentru cititorii al căror permis de intrare expiră la sfârşitul anului 2020 (cadre didactice universitare, cercetători, absolvenţi de facultate cu domiciliul în Iaşi).

Celelalte categorii de cititori care dețin permis BCU valabil până la 30 septembrie 2020 pot consulta publicațiile în Sala 1 sau Sala Periodice, accesând pagina Rezervare loc săli de lectură din Catalogul ALEPH al BCU Iaşi.

Până la 30 septembrie 2020, nu există penalități la restituirea publicaţiilor împrumutate anterior datei de 16 martie 2020. După această dată se percep taxe de întârziere.

Se suspendă temporar posibilitatea de prelungire a publicaţiilor.

Relațiile cu publicul se vor desfășura în deplină concordanță cu respectarea normelor preventive în vigoare (purtarea măștii de protecție, îndeplinirea cerinței de distanțare socială).

Sus