Tradiții depășite de timp: cartea poștală

expozitie




Expoziția reunește cărți poștale din arhiva Ibrăileanu, primite de criticul și istoricul literar în perioada 1906-1930. Micile cartoane, de 14 x 9 cm, cuprind idei și sentimente expuse extrem de concentrat. Scriitorii și personalitățile vremii îi trasmit profesorului ieșean salutări și gânduri de bine din călătoriile lor din țară și străinătate sau îl anunță despre modul în care se achită de promisiunea de a colabora la revista „Viața românească”.




În urmă cu 100 de ani, cartea poștală era un mijloc obișnuit de corespondență. Astăzi, tradiția a apus făcând loc mijloacelor moderne de comunicare, cum sunt sms-urile sau e-mail-urile. Oare acestea vor dăinui peste timp și se vor constitui în colecții, precum cele pe suport papetar, păstrate în biblioteci și râvnite de colecționari?




Expoziția a fost organizată cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate la iniţiativa comună a Consiliului Europei şi a Uniunii Europene. Anul acesta ediția cu numărul XXVII se desfășoară sub tematica Biblioteca, arhiva trezorieri de patrimoniu cultural. Din anul 1992 şi în România, Zilele Europene ale Patrimoniului oferă participanţilor ocazia să descopere nu numai monumente istorice, dar și patrimoniul cultural mobil mai puţin cunoscut și accesibil publicului larg. În fiecare an, în luna septembrie, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, milioane de cetăţeni sunt invitaţi să viziteze monumente istorice sau să ia parte la evenimente prin care cunosc patrimoniul cultural din întreaga Europă.




„Patrimoniul cultural reprezintă o parte esențială a culturii și identității naționale, o resursă primordială care ne ajută să înțelegem cine suntem cu adevărat. Acesta nu este întâlnit doar în arhitectură, literatură sau artă, ci și în meșteșugurile și deprinderile moștenite de la străbunii noștri, martori ai diferitelor culturi care au influențat România și istoria acesteia”.

(http://www.cultura.ro/zilele-europene-ale-patrimoniului-editia-xxvii-2019)

Sus